„Secretele” educației din perioada interbelică. Școala însemna un viitor asigurat
„Educația uitată”, partea a II-a. Peste 10.000 de cazuri de violență în şcoli au fost înregistrate în ultimul an, iar profesorii sunt copleşiţi de nevoile unei populaţii şcolare care se simte din ce în ce mai singură.
Educaţia interbelică ne arată cum, în catalog, copilul avea un profil psihologic, era vegheat de învăţător, care ştia tot despre el şi familia lui. O întoarcere într-un trecut în care şcoală însemna viitor asigurat, iar învățătorul era cel unul dintre cei mai importanţi actori ai unei societăţi.
România a avut până acum 33 de miniştri ai Educaţiei, iar legea a fost modificată de 112 ori. Andrei Marga a rescris legea educaţiei din comunism. A introdus examenul de capacitate şi a elaborat un nou curriculum. Daniel Funeriu a cerut supravegherea examenelor şi pentru prima dată am văzut în note dezastrul din sistem, iar în 2011 a ieşit Legea 1, considerată una dintre cele mai bune de oamenii din sistem, care a fost spulberată de sindicate şi politicieni. Nu le-a convenit, de exemplu, ca profesorii să fie angajaţi ai şcolii, iar salarizarea să se facă în funcţie de performanțe. A fost prima prevedere a legii modificată în Guvernul Ponta. Actuala lege aduce multe modificări, dar până la elaborarea normelor de aplicare, specialiştii sunt rezervaţi.
Ligia Deca, ministrul Educației: „Optează pentru cariera didactică, corelate cu o serie de programe, zicem noi, mai solide pentru formarea inițială, dar și de o regândire a sistemului de formare continuă. Asta înseamnă, de exemplu, pentru zona de formare inițială, că avem un masterat didactic cu 80% practică, sub îndrumarea unui mentor. Pe baza unor elemente teoretice, dar cu expunere către colective diferite de elevi, tocmai în ideea de a nu mai avea profesori debutanți care nu au reușit să ia contact cu o clasă și nu au elementele instrumentele necesare ca să poată să gestioneze situații diferite.”
O altă modificare vorbeşte despre reorganizarea inspectoratelor şcolare, azi instituţii supuse presiunilor politice. Toţi cei aflaţi în fruntea lor sunt numiţi politic.
Roxana Pațurcă a fost senator PSD, iar de anul trecut este inspector şcolar general numit de PNL. Absolventă a unei facultăţi private e şi profesoara de economie într-un liceu din oraş. În 2019 a spus despre programul România Educată ca e doar un titlu, fără nicio acţiune în plan concret. Azi ar trebui să aplice strategia.
Reporter: „Cum ați ajuns inspector școlar general?”
Roxana Pațurcă, inspector școlar general Călărași: „Sunt profesor cu gradul didactic 1. Așa am ajuns. Dacă întrebați vizavi de funcții politice…. Știți că avem o lege a învățământului și nu putea să fie nici președintele unei organizații politice și nici vicepreședinte. În momentul de față nu ocup nicio funcție în PNL. Sunt autosuspendată pe perioada exercitării mandatului.”
42 de inspectori generali, secondați de 87 de adjuncţi numiţi politic. Ei conduc 1.100 de inspectori, ajutaţi de încă 600 de angajaţi din zona administrativă. Anul acesta, au un buget de 660 de milioane de lei, iar aceste instituții sunt de fapt instrumentele prin care partidele aflate la putere controlează angajările şi transferurile în ţară şi vorbim aici de 300.000 de angajaţi. În foarte multe situaţii inspecțiile sunt anunţate, profesorul îşi ştie lecţia, copiii sunt şi ei instruiţi şi totul arată ca o piesă de teatru.
Am încercat și noi să filmăm o astfel de inspecţie într-o şcoală de lângă lehliu Gara, dar am fost refuzaţi motivându-ni-se ca profesorii sunt şi aşa emoţionaţi din cauza inspecțiilor şi nu vor un motiv de stres în plus. Oricum, din hârtii află că penultimul judeţ la rezultate şcolare are totuşi cei mai capabili profesori, lucru care l-a intriga pe adjunctul instituţiei care promite verificări.
Inspectoratele se vor transforma în direcţii aflate în subordinea Consiliilor Judeţene, iar cadrele didactice care făceau până acum vizitele la clasa vor trece la ARACIP, instituţia care verifica până acum calitatea actului educaţional.
Ligia Deca, ministrul Educației: „ARACIP spunea, de exemplu, că nu există un sistem de urmărire a progresului elevului înspre standardele verificate la Evaluarea Națională, dar asta nu însemna că există o corelare cu ceea ce urmărea inspectorul atunci când se ducea în inspecții și ce urmărea inspectorul.”
Învăţământul nu e atractiv pentru cei care termină o facultate şi care, conform noii legi, sunt obligaţi să facă şi masterat. Aşadar, îi ceri să specializeze în învăţământ, dar îl plăteşti ca pe un muncitor în construcţii.
După trei săptămâni de grevă, profesorii au obţinut o creştere cu 25% a salariilor astfel că un debutant câştigă azi aproximativ 640 de euro. Niciun salariu nu depăşeşte 1.000 de euro decât dacă fac ore suplimentare. Cu o asemenea finanţare, în sistem ajung de cele mai multe ori cei care n-au alternative unui alt loc de muncă.
Ligia Deca, ministrul Sănătății: „În grupul tehnic, echivalarea coeficientului maxim de salarizare pentru învățământul preuniversitar s-a făcut luându-se ca reper coeficientul pentru sistemul de sănătate publică.”
Câtă vreme acești oameni nu vor primi respect şi statut vom vorbi în continuare despre eşec în învăţământ. Şi ca să putem să scriem viitorul, ne uităm în trecut şi ajungem în perioada interbelică. Ne ducem într-un sat de lângă Făgăraş, populat cu ţărani veniţi cu bani din America, care-şi trimiteau copiii la şcoală.
Un vechi registru matricol din aniii 30, întocmit de Valeriu Borcea, directorul Şcolii din Șona, e o demonstraţie a felului în care ar trebui rescrisa educaţia. Pictorul Caltia ține toate aceste documente într-o valiză ca pe vechi comori din care poate, cineva va învăţa ceva.
Ștefan Câlția: „Am rămas fascinat. Urmăreşti materiile sunt foarte multe care formează să vadă ce ştia învăţătorul din sat despre copil.”
Fişa matricolă conţinea date despre situaţia materială a familiei copilului, despre locuinţă, igienă, despre somn sau alimentaţie. Învăţătorul nota despre preocupările extraşcolare şi despre abilităţi. Aşa aflam dacă era un bun comerciant, agricultor sau educator. La profilul psihologic, dascălul urmarea inteligența, atenţia, memoria, imaginaţia, sensibilitatea, sârguinţă, voioşia, camaraderia, onestitatea, simţul dreptăţii, spiritul de conducător şi în final nota dacă este normal sau anormal sufleteşte. O rubrică aparte este cea legată de profesie. Învăţătorul scria ce îşi doreşte copilul, ce vor părinţii şi ce recomandă el după 7 ani de veghe asupra vieţii lor.
Ștefan Câlția: „Din 102 copii câţi erau atunci în sat, nu exista niciun copil căruia la absolvire învăţătorul să nu poate să-i spună unde să se ducă și ce să facă.”
Vechea şcoală din Șona, cu arhitectură interbelică a fost spoita în roz că de altfel, tot învăţământul ultimilor ani. În clădire doar un dulap vechi mai aminteşte de învăţătorul Borcea. Pe foaia matricolă 75, găsim notele elevului Ioan Cazan, azi trecut de 90 de ani, dar cu gândul încă la cel care l-a învăţat carte.
Ioan Cazan: „Mi-amintesc chiar cu drag, că eu la același învăţător am fost toți anii. N-am schimbat învăţătorul. Am avut ocazia să fiu în clasa cu fiul lui.”
Gelu Duminică, sociolog: „Toate astea erau evaluate de învățător. Solidaritatea, prietenia, modul care ajută. Dar ele, în teorie, se numesc abilități socio-emoționale. Adică școala teoretic trebuie să le transfere două tipuri. Am mai zis, chestia asta de abilități cognitive și socio-emoționale cognitive înseamnă uite pe românește, să ne învețe carte, să știm teoria tâmpită carte nu știu care și așa mai departe.”
Etichete: educație, Romania te iubesc,
Dată publicare:
