„Condamnarea” profesorilor care au ales să meargă în mediul rural pentru a ajuta elevii. Școala românească - un câmp de luptă
Ne dorim o Românie în care copiii intră râzând pe poarta şcolii, cu tineri profesori luptându-se pentru un post în învăţământ. Ne așteptăm ca și clădirile să fie dotate și conduse de directori cu viziune.
Dacă ştergem tabla de toate aceste notiţe, descoperim o ţară în care bugetul învăţământului e jenant, iar statutul cadrului didactic călcat în picioare. Vorbim despre un domeniu care ne afectează pe noi toţi: educaţia, iar cei care ies la răspuns sunt: ministrul Educaţiei, inspectori şcolari, profesori, ca să înţelegem de ce sistemul e atât de rezistent la schimbare.
De 33 de ani România încearcă să rezolve un exerciţiu dificil şi de fiecare dată îi dă cu rest.
În ultimii ani, școala românească s-a transformat în câmp de luptă. Între profesori şi decidenţi, copii şi cadre didactice sau elevi care aduc în sălile de clasă toate problemele unei generaţii care nu se simte auzită. Pe unii i-am vizitat în şcolile unde s-au întâmplat aceste incidente.
La rândul lor, părinţii se întreabă ce învaţă copii la școală câtă vreme rezultatele la evaluări sunt dezastruase. Doar trei sferturi dintre absolvenţii de clasa a opta au luat peste cinci la final, iar în mediul rural 40% n-au trecut examenul, iar 31% au medii sub 7.
4.000 de cadre didactice din sistem sunt necalificate, iar la examenul de titluarizare mai puţin de jumătate au luat peste 7.
Nicolae Staetu, profesor de matematică: „Am dat titluarizarea şi definitavutul, m-am retras, n-am reuşit să ajung”.
Profesori care au ales să meargă la şcoală în mediul rural şi care încearcă să ajute copiii ce par condamnaţi pentru simplul motiv că sunt departe de oraş.
Iar pentru acest dezastru sunt de vină toţi cei care ne-au condus şi care şi-au bătut joc de cel mai important domeniu alături de sănătate: educaţia. Cu alocări bugetare rușinoase, cu ingerințe ale politicienilor în inspectoratele școlare, cu primari care de multe ori fac legea în şcoli, România încă mai așteaptă să fie educată.
Documentul „România Educată” elaborat în şapte ani e răspunsul ministrului la toate întrebările. Noua lege intrată în vigoare în septmbrie ar trebui să rezolve toate aceste probleme.
Cu un efectiv de 240 de mii de cadre didactice, România are de învățat o lecție importantă: cum să modernizezi un sistem încremenit în trecut rezistent la schimbare.
Vorbim astăzi despre un întreg parcurs al unei programe de schimbare a sistemului educațional care porneşte de la pregătirea cadrelor didactice, până la felul în care livrează informaţia către elevi. O reformă în patru capitole despre care vorbesc azi specialişti, decidenţi guvernamentali şi nu în ultimul rând cei în jurul cărora ar trebui să graviteze aceste schimbări-copiii.
1. Pregătirea cadrelor didactice
2. Respectul față de actul educațional
3. Finanțarea sistemului de educație
4. Inovația în învățământ/metode noi de predare/bune practici
Călăraşi a urcat şi anul acesta pe podiumul judeţelor cu cele mai slabe rezultate la evaluările şcolare, la concurenţă cu Teleorman şi Giurgiu. Cei mai mulţi picaţi au fost la ţară. La Sohatu, din 10 absolvenţi de gimnaziu au promovat doar patru. Nicolae Staetu e profesor de 30 de ani. Până acum 15 ani, când a terminat facultatea privată Spirtu Haret, a predat ca necalificat. După ce a luat licenţa, a dat definitivatul de 9 ori şi titluarizarea de 8. Doar o dată a luat peste 5, dar ca să fie titluar avea nevoie de 7. Ultima dată s-a retras din examen.
Anul trecut a avut 5 copii la examenul naţional de evaluare. Trei au luat note între 3 şi 4, iar doi între 4 şi 5.
Acum pregăteşte o nouă generaţie pentru examenul de admitere la liceu.
În trei ani va ieşi la pensie. Orele i-ar putea fi preluate de mai tânără să colega Elena Şerban. Pe ea o găsim în şcoala din comună, în clasă care a făcut matematica până acum doi ani cu Nicolae Staetu. În bănci copiii sunt relaxaţi. A reuşit să se apropie de ei şi e mândră că au făcut progrese mari.
Elena Șerban: „Am avut patru copii, am avut şi nouă. Am încercat să ridic de la 1,5 la 3. Eu am fost primul an jumătate, a trebuit să mă cunoască, să vadă cum funcţionez. Copilul se uita la mine ca la un om care are anumite valori, care dacă spune ceva şi trebuie să facă”.
Azi aleg prin vot ziua în care rămân după ore să facă pregătire suplimentară pentru examenul de liceu pentru că toţi vor să continue şcoală.
În fiecare oră îi scoate pe toţi la tablă pentru că ştie că atunci când lucrează 1 la 1 copiii înţeleg mai uşor.
Unul dintre copii e distras de telefon, iar Elena îl vede.
Elena Șerban: „E un copil foarte bun, dar când nu are atenţia mea se joacă pe telefon”.
Elena a făcut şi psihologia pentru că a înţeles că, de fapt, de asta au nevoie copiii. Să fie înţeleşi. Că disciplina nu se face cu tonul ridicat, ci vorbă bună.
Elena Șerban: „Am zis că vreau să-i înţeleg. Ultimul lucru de care m-am lovit a ţinut de disciplină. Mă simt frustrată că nu ţin doar de mine lucrurile, ci de firecare om pe care îl întâlnesc. Orice om intalesc îi impactează. Eu sunt o bucăţică mică”.
Tânăra profă de mate ştie că viitorul ei didactic e legat de consilierea copiilor, nu de matematică. N-a luat examenul de titularizare, aşa că la anul va încerca să prindă post de psiholog. La nivelul întregii ţări ar trebui să existe un consilier la 500 de elevi.
Ligia Deca, ministrul Educației: „Echilibrăm un pic situația. Nu suntem încă la ținta pe care ne o propunem în Legea învățământului preuniversitar, care prevede un consilier la aproximativ 500 de elevi, dar la nivel național am scăzut acest raport de la un consilier la 1.200 de elevi la un consilier la 800 și va trebui să angajăm în continuare personal”.
E nevoie de astfel de oameni pentru că abandonul e la cote alarmante. Două procente dintre elevi au părăsit școala anul trecut, iar 4.500 dintre ei în clasa a opta. Cazurile de violenţă în şcoli au crescut mai ales după pandemie. Conform edupedu.ro, din 2016 şi până la sfârşitul anului 2022, în şcolile din România au fost înregistrate 54.400 de incidente violente, 10 mii doar anul trecut.
O profesoară de engleză a fost victima unor copii de clasa a şaptea care au umilit-o în faţa celorlalţi elevi. În filmare se vede cum femeia nu reacționeză în speranţa că se vor opri.
Cei doi copii aveau la momentul incidentului, în primăvară, 13 ani. Conducerea şcolii a anunţat poliţia şi i-a cerut profesoarei să meargă din nouă la reevaluare psihologică. Copiilor li s-a scăzut nota la purtare, iar profesoara merge în fiecare lună la evaluare psihologică
Mulţi dintre copiii din sat sunt crescuţi de bunici. Au părinţii plecaţi la muncă în străinătate, iar atenţie primesc doar în astfel de situaţii.
Profesoara e titluară, statut ce îi permite să rămână angajată până la sfârşitul carierei.
Gelu Duminică, sociolog: „Ca să avem numărul, să ne menținem norma. Noile legi a educației vin și schimbă anumite lucruri”.
Experţi care nu există în sistem decât în număr mic sau doar pe hârtie. Cristina Drăgan este directoarea unui liceu tehnologic din Călăraşi. Conduce școala de mulţi ani. A atras fonduri europene pentru renovare prin PNRR şi a trimis copiii la studii prin programe Erasmus. Şi totuşi celebră nu a devenit pentru cariera ei, ci pentru un incient în care şi-a pierdut răbdarea.
Directoarea nu spune contextul în care s-a întâmplat incidentul, dar surse din şcoală au spus că în clasa aceea copiii jucau cărţi pe bani şi cereau taxă de protecţie.
Inspectoarul Şcolar a demis-o, dar la concurs a câştigat din nou postul. Ştie şi ea, ştiu şi decidenţii că astfel de evenimente sunt doar consecinţa faptului că problemele de acasă ajung în şcoală. Iar cei de aici nu ştiu ce să facă pentru ei.
Gelu Duminică, sociolog: „Asupra ta trebuie să acționeze specialiștii care trebuie să identifice traumele, pentru că, de fapt, în spatele fiecărui copil problemă stă o traumă generată de violență domestică, lipsuri, neglijare post-factum, o mulțime de lucruri și tu trebuie să tratezi aia. Dacă te uiți în sistemele occidentale la care noi ne uităm, o să vedeți că ne uităm așa cu jind. O să vedeți că acolo, de fapt, aici e diferența. Acolo acționează un grup de oameni. Asupra genului ăsta de copii, profesorul nu o să le facă pe toate, n-a fost pregătit, nici nu știe și dacă ar fi fost pregătit, nu ar fi avut cum să facă ce i educația. Știți, e vorba aia: ca să educi un copil ai nevoie de un sat întreg. Satul întreg, modern se materializează prin numărul ăsta de experți care lucrează”.
