Tudorel Toader face vizite inopinate la penitenciarele din țară

61904176
Pro TV

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, joi seara, că obișnuiește să facă vizite neanunțate la penitenciarele din România, folosind, adesea, mașina personală.

 

 „Mă duc neanunțat. De multe ori m-am dus la volan cu mașina mea, am tras la poarta penitenciarului și am sunat acolo. Sigur că i-am surprins, dar s-au dezghețat după aceea", a spus ministrul Justiției, intr-o emisiune de pe postul Antena 3, informează Agerpres.

Totodată, Toader a vorbit și despre proiectele de construire a noi penitenciare.

„Avem dat drumul la studiul de fezabilitate pentru proiectul Penitenciarului de la Berceni. Avem în calcul să preluăm trei unități militare care fac parte din același areal, vreo 15 hectare de teren, undeva la Unguriu în județul Buzău, cu clădiri bune, nu de penitenciar, dar de administrație. Le preluăm și dăm drumul la construcția unui penitenciar alături de cel de la Berceni și alături de cel care este proiectat la Caracal. La Pantelimon avem un început de penitenciar pe construcția sediului fostului Parchet Național Anticorupție. Acolo nu facem penitenciar, vrem să facem un institut de pregătire a celor 13.000 de funcționari cu statut special din penitenciare", a mai spus Tudorel Toader.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Logodnica lui Rodrigo de Paul a făcut valuri pe internet
FOTO | Logodnica lui Rodrigo de Paul a făcut valuri pe internet
Citește și...
61907681
Război al declarațiilor între Tudorel Toader și ambasadorul Hans Klemm
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a reacționat, joi seara, la afirmațiile ambasadorului Statelor Unite la București, Hans Klemm, pe tema proiectului de modificare a Legilor Justiției, precizând că diplomatul nu este jurist.
61876989
Toader, despre avizul negativ al CSM: Procurorii au votat "în bloc" împotrivă. De ce oare?
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi-a explicat, joi seară, absenţa de la plenul CSM, care a dat aviz negativ propunerilor de modificare a legilor Justiţiei.
61912304
CSM a dat aviz negativ modificărilor propuse de ministrul Toader la legile Justiţiei. ”Este un cal troian”
Lovitură dură pentru ministrul Justiției. Consiliul Superior al Magistraturii a dat joi aviz negativ pachetului de modificări propuse de Tudorel Toader.