Gigi Becali s-ar putea întoarce după gratii. Instanța a dispus începerea procesului în care este acuzat de fraudă la vot

×
Publicitate

George Becali s-ar putea întoarce după gratii dacă va fi găsit vinovat de fraudă la vot în stare de recidivă.  

Judecătoria Buftea a dispus, joi, în camera preliminară, începerea judecății finanțatorului FCSB, pentru că în 2018 ar fi participat la referendumul pentru familie.

Asta deși după condamnările anterioare primise și pedeapsa prin care i-a fost interzis, dreptul de a alege.

Apărătorul lui Becali susține că acuzația este nefondată și că Becali nu a ales și nici nu a votat, ci și-a exprimat o opțiune.

În plus, în octombrie s-ar prescrie oricum răspunderea penală. Dacă va fi găsit totuși vinovat, Becali ar putea executa și restul de pedeapsă pe care o mai avea atunci când a fost eliberat condiționat.

George Becali are la activ trei condamnări definitive - în dosarul Valiza, al schimburilor de terenuri cu MApN, și în cel al sechestrării hoților care i-au furat mașina. El a stat în detenție un an și zece luni.

Articol recomandat de sport.ro
Dani Alves și Joana Sanz divorțează! Cum explică decizia modelul spaniol
Dani Alves și Joana Sanz divorțează! Cum explică decizia modelul spaniol
Citește și...
62054324
Tribunalul Ilfov a decis contopirea celor două pedepse definitive primite de Radu Mazăre. Câți ani va executa fostul primar
Tribunalul Ilfov a decis contopirea celor două pedepse definitive primite de fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, una de nouă ani de închisoare şi alta de cinci ani de închisoare, urmând ca acesta să execute o pedeapsă de nouă ani de închisoare.  
62331400
Frații Tate rămân în arest. Tribunalul București a prelungit mandatul de arestare preventivă pentru încă 30 de zile
Tribunalul Bucureşti a admis, miercuri, cererea DIICOT de prelungire a mandatelor de arestare preventivă emise pe numele fraţilor Andrew şi Tristan Tate.  
62320478
Gabi Bădălău, fiul lui Niculae Bădălău, a fost pus sub control judiciar de DNA pentru dare de mită
Gabriel Bădălău, fiul fostului vicepreşedinte al Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi, Niculae Bădălău, a fost pus sub control judiciar de procurorii DNA.