Edilul Mihai Chirica și numeroși funcționari din Primăria Iași, trimiși în judecată de DIICOT, în prag de alegeri

62187652

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul "Veranda", în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de construire, beneficiar fiind omul de afaceri Cristin Zămosteanu.

Printre cei 26 de inculpaţi trimişi în judecată se află funcţionari din Primăria Iaşi şi Poliţia Locală Iaşi, dar şi oameni de afaceri şi membri ai familiei Zămosteanu.

De asemenea, au fost deferiţi justiţiei arhitectul şef, Alexandru Mustiaţă, şeful Direcţiei Juridice, Cristina Oţeleanu, şi Raluca Mocanu - fost arhitect şef al municipiului Iaşi.

DIICOT nu a emis un comunicat de presă privind trimiterea lui Chirica în judecată, însă dosarul a fost înregistrat vineri la Curtea de Apel Iaşi, conform portalului instanţelor.

Care sunt acuzațiile DIICOT

În comunicatele emise anterior de DIICOT, acuzaţiile din dosar sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, uzurparea funcţiei, delapidare, spălarea banilor, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului societăţii într-un scop contrar intereselor acesteia, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

Ancheta vizează procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcţii de către dezvoltatori imobiliari care s-au folosit de conexiunile cu funcţionari din administraţia publică locală cu atribuţii în domeniul emiterii şi urmăririi respectării documentaţiilor de urbanism.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
Citește și...
62373522
Bărbat condamnat pentru omor în 1991 în Bucureşti, adus în ţară după 33 de ani pentru executarea pedepsei
Poliţiştii vor aduce pe 23 aprilie, din Germania, un bărbat de 53 de ani din Sri Lanka, ce avea emis pe numele lui un mandat european de arestare, de către Tribunalul Bucureşti, fiind condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor în 1991.
62380069
Accidentul de la 2 Mai. CSM amână soluţionarea cererii de suspendare din funcţie a judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu
Consiliul Superior al Magistraturii amână, pentru data de 24 aprilie, soluţionarea cererii de suspendare din funcţie a judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, judecătoarea care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu.
62319577
Motivare oficială în cazul Macovei: Judecătorii au ținut cont când au dat pedeapsa și de faptul că este necăsătorită
Judecătorii au emis motivarea condamnării fostului ministru al Justiţiei, Monica Macovei, la şase luni de închisoare în urma accidentului rutier din Mangalia în care un motociclist a fost rănit.