Ce sume cerea pacienților șefa secției de Psihiatrie a Spitalului Județean Pitești, arestată pentru șpagă

×
Publicitate

Șefa secției de Psihiatrie a Spitalului Județean Pitești este în mijlocul unui scandal de proporții.

A fost arestată preventiv într-un dosar de corupție, după ce, potrivit procurorilor, în doar câteva luni ar fi luat mită de aproape 150 de ori de la pacienți care aveau nevoie de evaluari psihiatrice pentru dosarele de pensie.

Ofițerii Direcției Generale Anticorupție au aflat că șefa secției de Psihatrie de la Spitalul Județean din Pitești obișnuia să primească mită de la pacienți, dar și de la rudele acestora.

E vorba despre persoane care aveau nevoie de la doctorița de evaluări psihiatrice pe care să le folosescă la dosarele de handicap ori la cele de pensionare.

Șpaga ar fi fost luată între mai și august, anul trecut, perioadă în care șefa Secției de Psihiatrie ar fi primit sume între 50 și 600 de lei, de cel putin 147 de ori.

După audieri, doctorița a fost arestată preventiv pentru 30 de zile pentru luare de mită în formă continuată.

În același dosar de corupție sunt cercetați încă doi suspecți, tot angajați ai spitalului - un asistent și un registrator, care sunt bănuiți la rândul lor de luare de mită și tăinuire.

Anchetatorii au hotărât să îi plaseze sub control judiciar.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62431579
Cum arată penthouse-ul de 600.000 de euro al nepoatei fostului director al SRI. Care a fost prețul de pornire al licitației
Nepoata fostului director al SRI, Radu Timofte, cercetată într-un dosar de delapidare și spălare de bani, a rămas fără penthouse-ul din nordul Capitalei.  
62353685
Dănuț Lupu, tot mai aproape de libertate. Decizia luată de magistrații de la Judecătoria Sectorului 5
Veste mare pentru Dănuț Lupu. Judecătoria Sectorului 5 a admis, joi, cererea sa de eliberare condiționată din închisoare.   
62430826
Ce pedepse au primit cei trei indivizi care au vândut spirtul contrafăcut care a dus la moartea a 17 persoane
Cele trei persoane care au contrafăcut spirt în pandemie și l-au vândut în toată țara au fost condamnați la închisoare pentru omor calificat. 17 oameni au murit după ce au băut acel alcool sanitar.