Noaptea cea mai albă
E plăcut să descoperi că o inutilitate de-o ţii prin casă îţi mai poate fi la un moment dat folositoare.
Aşa am simţit eu cu Pro Sieben în noaptea Oscarurilor, canalul german pe care s-a transmis ceremonia fără vreo încercare de traducere simultană.
Cu Pro Sieben am reuşit să experimentez senzaţia nefirească de bine că trăiesc în România şi nu, Doamne fereşte, în Germania. În fiecare pauză publicitară, existau promouri la filmele nominalizate la Oscar în care replicile erau rostite în germană.
Ce mai rămâne din Lincoln-ul lui Daniel Day Lewis după o asemenea traducere? Dar ce se întâmpla cu interpretarea personajului Margaret Thatcher la ale cărei voce şi dicţie inconfundabile Meryl Streep a lucrat luni de zile? Margaret Thatcher în germană, Adolf Hitler în spaniolă... Iată horror-ul de limbaj.
Bine, cel mai caraghios era la cântecele din „Les Miserables” când replicile strecurate printre pasajele muzicale erau rostite în germană şi erau încadrate de cântecele interpretate în engleză. Trăiască subtitrarea, trăiască vocile originale!
Pentru că o noapte de Oscaruri are o groază de pauze publicitare, după un anumit timp mi-a ajuns să-l aud pe Django în nemţeşte în pauzele comerciale de la Pro Sieben şi aşa am aterizat la un moment dat pe acest OTV upgradat numit RTV. Gigi Becali era în studio, perora despre aventura sa liberală şi relaţia tumultoasă cu preşedintele Băsescu şi mi-am dat seama că locul său în acea zi era la Dolby Theatre în Hollywood.
Becali era infinit mai expresiv decât o mulţime de staruri, unele chiar oscarizate, care veneau pe scenă să prezinte vreun premiu citind mecanic, plat, teribil de anost de pe un prompter un text despre respectiva categorie. Cum în sală era şi Tarantino, o posibilă întâlnire s-ar fi putut lăsa cu un „Becali unchained”, ceea ce n-ar fi fost rău deloc la câte dosare s-au strâns pe rol...
După o înşiruire nesfârşită de ridicări de premii însoţite de enumerări aride de cunoscuţi cărora li se mulţumea, a venit şi momentul care merită să rămână în memorie. Messi al Oscarurilor, Daniel Day Lewis, singurul bărbat care a câştigat acest trofeu pentru rol principal de trei ori, a urcat pe scenă după ce a fost anunţat de Meryl Streep şi a rostit emoţionat: „Şi când mă gândesc că înainte de a mă implica în proiectul Lincoln, mi s-a oferit rolul lui Margaret Thatcher”.
Şi s-a uitat către Meryl Streep, cea care o jucase pe fostul premier britanic. În hohotele de râs ale actriţei, Lewis a finalizat: „Iar lui Meryl Streep i s-a propus să-l joace pe Lincoln. Mi-ar fi plăcut să văd această versiune”. Splendid. I-aş mai fi dat pe loc un Oscar, să aibă exact cât Messi, 4.
A fost o ceremonie despre filme, dar cel mai mult mi-au plăcut momentele de muzică.
Barbra Streisand a fost copleşitoare, Adele m-a dat gata cu cel mai bun cântec Bond după gustul meu iar distribuţia din „Les Miserables”, în frunte cu Hugh Jackman, Anne Hathaway şi Russell Crowe mi-a înfipt un nod în gât cu interepretarea hitului din filmul creditat în aceeaşi seară de Oscar în Top 3 muzicaluri ale ultimelor 10-20 de ani. Mă gândeam că, dacă Inna mă invită într-un spot să beau Pepsi iar Adele sirop de dude, n-aş avea nicio ezitare în alegere...
În rest, mi-au plăcut glumele care n-au ţinut cont de nicio barieră. S-au făcut glume cu negri, cu homosexuali, cu evrei, adică tot ce nu poţi vedea la un loc într-un alt spectacol. Favorita mea a fost cea cu evreii de la Hollywood şi cu întrebarea adresată de un personaj de tip Muppets lui Mark Wahlberg dacă şi el este evreu, măcar pe jumătate, având terminaţia numelui în „berg”.
Echilibrul corectitudinii politice s-a restabilit însă pe final, când Prima Doamnă a Americii a anunţat de la Casa Albă că filmul anului este „Argo”. Un film drăguţ, cu subiect interesant, criza ostaticilor din Iran din ’79-’81, dar nicidecum de filmul anului. Deja Iranul a anunţat că va finanţa o producţie care va arăta adevăratul curs al evenimentelor de atunci, în replică la filmul regizat de Ben Affleck.
Parcă o şi văd pe soţia lui Ahmadinejad anunţând din buncărul prezidenţial Oscarul iranian pentru răspunsul cinematografic antiamerican...
Visez la o gală a Oscarurilor prezentată de Florin Piersic. Cred că ar fi loc de-o categorie pe zi.
Etichete: oscar,
