Afla totul despre cel mai mare scandal din RUSIA: Pussy Riot vs Biserica Ortodoxa Rusa! VIDEO

×
Publicitate

Membrele trupei Pussy Riot au fost condamnate la câte doi ani de închisoare.

Fostul şahist Garry Kasparov riscă o condamnare de până la cinci ani de închisoare deoarece ar fi muşcat de un deget unul dintre poliţiştii care l-au luat cu forţa de la tribunalul din Moscova unde au fost condamnate, vineri, componentele trupei Pussy Riot.

Marele maestru internaţional devenit activist al opoziţiei în Rusia este un susţinător al celor trei membre ale Pussy Riot.

Potrivit poliţiei ruse, Kasparov l-ar fi muşcat de un deget pe unul dintre poliţiştii care îl luau cu forţa de la tribunal. Kasparov ar putea ajunge la închisoare pentru agresarea unui poliţist în exerciţiul funcţiunii, conform site-ului RBC Daily News, citat de RIA Novosti pe pagina electronică.

 

Pussy Riot

 

Kasparov susţine că poliţiştii l-au arestat fără motiv, în timp ce acorda un interviu, şi că aceştia i-au sucit braţele şi l-au lovit în timp ce îl duceau la maşina poliţiei. El a negat că ar fi muşcat pe cineva.

Cel puţin 50 de persoane au fost arestate, vineri, la Moscova, după decizia justiţiei în cazul Pussy Riot.

Kasparov, în vârstă de 49 de ani, s-a retras din şah în 2005 şi este unul dintre cei mai fervenţi critici ai lui Vladimir Putin.

Cele trei membre ale trupei punk Pussy Riot, arestate în februarie, au primit o pedeapsă de doi ani de închisoare fiecare vineri, de Tribunalul din Moscova, care le-a găsit vinovate de "huliganism" şi "incitare la ură religioasă", după un proces intens mediatizat pe plan internaţional. Nadejda Tolokonnikova, în vârstă de 22 de ani, Ekaterina Samuţevici, în vârstă de 30 de ani, şi Maria Alehina, în vârstă de 24 de ani, care au interpretat "o rugăciune punk" în catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, în care i-au cerut Sfintei Fecioare să "îl alunge pe Putin" de la putere, "au încălcat ordinea publică" şi au adus "ofense sentimentelor (religioase) ale credincioşilor", fără să îşi exprime apoi regretul pentru fapta comisă, a declarat judecătoarea Marina Syrova.

Care este povestea celor 3 fete!

In timp ce romanii sarbatoreau Pastele Blajinilor, mai marii Bisericii Ortodoxe Ruse au iesit intr-o procesiune motivata de cu totul alte fapte decat cele sfinte.

La procesiune au participat mii de moscoviti, gata sa-si dea sufletul pentru biserica si patriarhul Kiril. Motivul manifestatiei crestine a fost acela de sustinere a bisericii intr-o controversa cu trupa de punk-rock Pussy Riot.

Da, ati citit bine. Kiril si ai lui au iesit in strada pentru ca nebunele alea de Pussy Riot, care se afla acum in custodia politiei si ar putea sa-si ia o pedeapsa de 7 ani in puscarie, au dat un mic spectactol surpriza in Catedrala Iisus Mantuitorul impotriva intoarcerii lui Putin la carma tarii. Motivul pentru care fetele au ales aceasta "locatie" pentru concert este acela ca, desi rusii sunt profund credinciosi, preotii rusi ar fi "vanduti" Kremlinului, majoritatea avand in trecut kgb-ist, spun gurile rele.

Inainte de procesiune, Patriarhul Kiril a tinut o cuvantare in care a integrat performance-ul celor de la Pussy Riot intr-un context mai larg al atacurilor asupra bisericii in Rusia, iar in timpul procesiunii au fost puse in fruntea convoiului o icoana si un crucifix care fusesera afectate de alte atacuri.

 

Pussy Riot

 

Care-i treaba cu Pussy Riot?

Pussy Riot e o trupa de punk-rock feminist al carei tel e sa militeze impotriva clasei politice ruse si a lipsei drepturilor femeilor din Rusia. Membrele trupei folosesc mereu masti si pseudonime, chiar si in timpul interviurilor.

Pe 21 februarie 2012, patru din cele 10 membre ale Pussy Riot au intrat in Catedrala Isus Mantuitorul si au reusit sa dea un scurt spectacol. In cantecul interpretat cu talent in fata altarului, cele patru se rugau la "Sfanta si Binecuvantata Fecioara" sa-l "dea afara pe Putin". Pe 3 martie, doua din membrele trupei au fost gasite si arestate sub acuzatia de huliganism, cu o posibila condamnare de 7 ani in inchisoare. Pe 16 martie, o alta membra li s-a alaturat in temnita, desi toate trei neaga ca ar face parte din Pussy Riot.

In semn de protest, au intrat in greva foamei, iar Uniunea Solidaritatii cu Prizonierii Politici le-a recunoscut statutul de prizioneri politici. Amnesty International le-a numit "prizonierele constiintei" datorita severitatii cu care autoritatile ruse le trateaza.

Patriarhul Kiril a iesit in public cu mai multe ocazii declarand ca "Diavolul a ras de noi toti" si ca aceasta actiune e mai periculoasa decat precedentele pentru ca "blasfemia, sacrilegiul, umilirea sub altar au fost privite ca o demonstratie legitima a libertatii umane". Mii de credinciosi ortodocsi si catolici au facut o petitie adresata Patriarhului in care ii cer acestuia sa le sustina pe cele trei Pussy Riots, insa acesta pare de neclintit.

Intre timp, termenul de detentie provizorie s-a extins pana la 24 iunie, iar la procesul care a avut loc pe 20 aprilie, 30 dintre sustinatorii trupei au fost de asemenea arestati. Nu e de mirare, in acest caz, ca judecatoarea primeste amenintari cu moartea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Interviu exclusiv cu fenomenalul brazilian Gabriel Marangoni

Abilitatile sale de pe saltea si modestia caracteristica brazilienilor l-au ajutat sa devina eroul, cel putin pentru o zi, al celor prezenti la competitie. Gabriel Marangoni este cu siguranta cel mai bun grappler care a luptat vreodata in Romania!

Acestea sunt cladirile care sfideaza orice lege a gravitatiei! GALERIE FOTO

Trebuie sa vezi galeria asta foto. Este senzationala.

CEA MAI NOUA creatie a cercetatorilor americani: Vezi ce face ROBOTUL ASTA: VIDEO

E o simpla jucarie de plastic? Ei bine nu.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.