Andi Vasluianu: "Din toate rolurile pe care le-am facut pana acum, nu sunt multumit de niciunul" INTERVIU
L-ai vazut in in "Despre oameni si melci" si "Minte-ma frumos", il poti vedea la Teatrul Act in "Iluzii", "Capra cu trei iezi“, "XXL (Fat Pig)" si este unul dintre cei mai talentati actori pe care Romania ii are.
Pentru cine joc?
Întâi pentru mine. Nu e vorba de egoism. Pur şi simplu, pentru mine m-am apucat de meseria asta. Şi, pe parcurs, mi-am dat seama că e din ce în ce numai pentru mine – e o redescoperire continuă.
Absolut, mă interesează publicul, nu intră în discuţie chestia asta! Mă interesează foarte tare să ajung la el, dar eu nu pot să ajung la el dacă nu ajung la mine. Drumul e aşa: e spre mine şi descoperirea pe care o fac curge înspre public. Dar curge prin ce simt eu, dacă simt. Dacă nu simt, e nasol.
Iluzii?
Eu nu mi-am făcut iluzii că o să fac meseria asta. Cinstit. Mi-am dat o perioadă. M-am angajat la Ploieşti după ce am terminat facultatea (am avut şi noroc), fusesem şi-n trupă la Puric din anul III. Deci mergeam şi la Ploieşti, şi la trupă; a fost tot timpul aşa… un balans.
Lucrând la Ploieşti, la început pe nişte proiecte mai slăbuţe, am început să cresc, să capăt încredere că pot să fac teatru. Şi-ntre timp am devenit mai cunoscut pe film. Am făcut nişte scurtmetraje cu care am mers la Cannes şi de-acolo a început să evolueze filmul românesc. Așa a fost… mulţi ani lumea n-a ştiut că eu fac şi teatru. Făcând la Ploieşti mai mult… pe urmă am venit la Act.
Eu iubesc în egală măsură actoria de film şi actoria de teatru. Dacă n-ai discernământ, e posibil să nu reduci volumul expresivităţii, să dai mai mic, la film. Dar procesul interior e acelaşi. La fel îmi desfac personajul, la fel lucrez textele. Doar că, din potențiometru, tre’ să dai mai mic, mai mare… Depinde, aici, la Teatrul Act, nu poţi să joci mult. La Ploieşti, dacă joc pe scenă italiană, obligatoriu trebuie să împing mai mult, pentru că ăla din ultimul rând n-o sa aibă habar de ce fac eu acolo.
Însă mulţi nu au discernământul ăsta, adică se păstrează ca la teatru şi pe film. Şi camera surprinde câteodată atât de profund lucrurile, încât e absurd să le faci mai mult.
Oricum, filmul e al regizorului, nu al actorului. Niciodată n-o să cred că e al actorului. Actorul este mijlocul regizorului de a-şi spune povestea. Afară, poate lucrurile stau altfel. Dar eu vorbesc aici, la noi, unde se fac mai mult filme de autor şi rar vezi un actor să se manifeste. Cu toate că sunt şi nişte personaje foarte frumoase.
De ce fac spoturi publicitare?
Pentru bani. Simplu. Eu sunt actor în ultima instanţă şi am mai multe căi de existenţă – teatru, film, care se fac unul pe an. Eu am făcut pentru că sunt norocos, dar majoritatea nu fac. Şi-atunci, ce să facă, cum să câştige bani? Dacă dau de-o reclamă, Doamne-ajută! Sunt de înţeles şi cei care fac televiziune, telenovele. Cum să trăiești?! Pe bune, salariile la teatru sunt de neconceput.
Nu mă vait… e un mod normal de a exista. Şi făcându-mi meseria, încercând să nu fiu penibil. Eu am o chestie cu ăştia de la Savana, cu care o fac de ani de zile. E şi un fel de prietenie; n-am mai făcut reclamă la altceva.
Am primit o grămadă de oferte să joc în telenovele la începuturi, când au izbucnit telenovelele pe TV. Şi n-am vrut. Nici nu puteam să muncesc în ritmul ăla! Adică mintea mea nu e atât de evoluată; la propriu, nu fac mişto acum. E extrem de multă muncă, nene, la o telenovelă. Câteodată trebuie să înveţi textul atunci pe platou şi dup-aia să-l joci. Iar eu nu sunt capabil să fac chestia asta, nu ştiu. Eu, la teatru repet câte o lună, două, câteodată. La film, la fel, ai repetiţii înainte. E un anumit ritm, în care eu pot să dansez. Ritmul celălalt e prea rapid pentru mine.
De-atunci am simţit că aşa e şi n-am vrut asta, pur şi simplu. Poate şi datorită Sandei Manu, tatălui meu, oamenilor care m-au ajutat în viaţă, cred foarte tare că – câteodată – trebuie să stai în umbră, să mergi cu metroul. E mai bine aşa. Şi, când trebuie să scoţi capul, îl scoţi. Dar tre’ să-l scoţi, să însemne ceva chestia aia. Câteodată mi-a ieşit, câteodată nu mi-a ieșit.
Din toate rolurile pe care le-am făcut până acum, nu sunt mulţumit de niciunul. Prinzi momente… Visul meu, idealist, e să fiu total în treaba aia, de la început pînă la sfârşit. Dacă eşti destul de onest, nu cred că-ţi iese. Mie nu mi-a ieşit până acum niciodată. Dar mă pregătesc să îmbrăţişez acel rol cu totul. Am prins, am îmbrăţişat nişte momente din personajul ăla, din piesa respectivă… dar n-am prins tot, cap-coadă. Adică să intri pe uşa unei povești şi să ieşi altfel, pentru că ai trecut prin povestea aia.
Pe urmă să zici „Băi, ce frumos a fost în lumea aia!“ şi să te întorci iarăşi la realitate. Cumva, cred că e imposibil pentru că eu îmi şi păstrez detaşarea faţă de ceea ce fac. M-aş duce la Spitalul 9 dacă aş trăi total ce e de trăit în piesa aia. Nu e genul meu de actorie; cred mai degrabă în actoria lui Mastroianni, a imaginaţiei.
Se întâmplă să prinzi mai mult de trei sferturi dintr-un personaj, să îl simţi aproape de tot. Dar oricum trebuie să-ţi păstrezi detaşarea. Nici nu ştiu… Încă nu ştiu reţeta perfectă. Am momente în care observ atât de bine lucrurile şi am momente în care le scap printre degete, pur şi simplu. Dar e firesc, de asta încă mai sunt aici şi mai am de căutat.
Citeste aici tot interviul cu Andi Vasluianu
Sursa: ziarulmetropolis.ro
ULTIMELE ȘTIRI
CELE MAI CITITE
Etichete: andi vasluianu,
