Cum a devenit milionara peste noapte o batrana de 84 de ani

61335966

Gloria Mackenzie, în vârstă de 84 de ani, care locuieşte în Florida, în sud-estul Statelor Unite,

este fericita câştigătoare a potului de 590,5 milioane de dolari care a fost pus în joc în mai la loteria americană, au anunţat autorităţile statale miercuri.

Bătrâna a încasat astfel cel mai mare pot înregistrat vreodată de o singură persoană în istoria loteriei americane, potrivit organizatorilor loteriei Powerball.

Aceasta a ales să primească într-o singură tranşă suma care, după impozit se ridică la 370,8 milioane de dolari.

Numele câştigătoarei a fost divulgat de autorităţile din Florida la Tallahassee, în nordul statului, în cadrul unei conferinţe de presă la care Mackenzie nu a dorit să asiste.

Gloria Mackenzie

 

Autorităţile au precizat că bătrâna a cumpărat biletul câştigător într-o filială dintr-un supermarket Publix în Zephyrhills, oraş cu 13.000 de locuitori, situat la circa 50 de kilometri de Tampa.

Americanii s-au înghesuit să cumpere bilete, vândute cu doi euro fiecare în supermarketuri şi alte magazine, pentru această tragere cu premiu record, care a avut loc în noaptea de 18 spre 19 mai, după ce nimeni nu a câştiga cele 364 de milioane puse în joc la tragerea precedentă.

Numerele câştigătoare au fost: 10, 13, 14, 22, 52 şi 11 ca număr complementar. Şansele de a câştiga erau de aproximativ una la 175 de milioane, potrivit organizatorilor.

Precedentul record pentru această loterie Powerball era de 587 de milioane de dolari, în noiembrie 2012.

Această sumă este al doilea cel mai mare pot din istoria loteriilor din lume. Cel mai mare câştigat vreodată a fost de 656 de milioane de dolari, la loteria Mega Millions în martie 2012, dar a fost împărţit între trei câştigători.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
61335423
Cele mai frecvente greseli de nutritie din timpul antrenamentului

Editorii site-ului Health.com, citaţi de Huffington Post, au întocmit lista celor mai frecvente cinci greşeli pe care le facem în timpul antrenamentelor şi din cauza cărora riscăm să nu obţinem rezultate optime:

61336432
Un simplu apartament de bloc din Capitala ascunde viitorul designului si al entertainment-ului acasa

Cel putin, asta cred proprietarii. Un cuplu tanar din Bucuresti a uimit intreaga lume prin modul extrem de indraznet in care si-a amenajat apartamentul, la sfatul unui designer scolit in SUA.

61336031
O supermasina de peste 2.000.000 de euro intra in legenda dupa 14 ani de existenta!

Constructorul va mai face doar 5 exemplare, care depasesc orice limita de performanta!

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.