Ce s-ar intampla daca un asteroid s-ar indrepta catre Pamant? VIDEO

61291764

Charles Bolden, administratorul agenţiei spaţiale americane NASA, a fost întrebat ce măsuri pot fi luate în cazul în care un asteroid neidentificat s-ar îndrepta spre Terra.

Explicaţia şefului NASA a uimit opinia publică în ceea ce priveşte soluţiile care mai rămân la dispoziţie umanităţii în cazul unui asemenea pericol iminent.

Pericolul unei ploi de meteoriţi care s-ar putea îndrepta spre Pâmânt este unul extrem de mare, iar metodele de apărarea ale planetei sunt limitate.

În cadrul unei conferinţe de specialitate care a avut loc în Statele Unite ale Americii, Charles Bolden, şeful agenţiei spaţiale NASA, a fost solicitat să răspundă unei întrebări cu privire la ce ar putea face umanitatea în caz de un impact iminent cu un asteroird, notează publicaţia The Independent.

"Din informaţiile pe care le avem noi în acest moment, nu putem cunoaşte dacă un asteroid ameninţă populaţia Statelor Unite ale Americii, dar dacă acest asteroid vine într-adevăr, în trei săptămâni să zicem, rugaţi-vă!", a declarat în prezenţa celor prezenţi la conferinţă Charles Bolden.

John Holdren, analist pe probleme de ştiinţă în cadrul Casei Albe, a declarat că şansele ca un asteroid să ameninţe viaţa de pe Pământ sunt foarte mici. Cu toate acestea, Holdren a menţionat că urmările unei asemenea catastrofe ar fi unele demne de luat serios în seamă.

"Şansele ca Terra să fie lovită de un obiect străin care ar putea cauza distrugeri masive sunt foarte mici, dar potenţialul consecinţelor devastatoare pe care acest impac l-ar avea este atât de mare încât ar trebui să luăm foarte serios în seamă existenţa unui asemenea risc", a declarat John Holdren.

La mijlocul lunii februarie o ploaie de meteoriţi a căzut în regiuna Urali rănind peste 1000 de persoane şi cauzând pagube materiale semnificative.

Valentin Grigore, preşedintele Societăţii Astronomice Române de Meteori, a declarat, la 15 februarie, pentru MEDIAFAX, că ploaia de meteoriţi de deasupra regiunii Urali este o dovadă a faptului că oamenii sunt expuşi la astfel de intrări în atmosfera terestră, dar, din fericire, atmosfera protejează Terra.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
61291640
Vulcanul italian Icona sta sa erupa! Noul concept ii pune pe ganduri pe sefii Ferrari!
 Italienii vor dezvalui noul supercar la Salonul Auto de la Shanghai
61292374
Un concept fenomenal poate deschide o noua piata pentru Audi! Nemtii au ignorat-o timp de 81 de ani!
 Un designer francez le da peste nas sefilor Audi. L-au lasat sa plece si acum au toate motivele sa regrete!
61291685
Alcool la volan? Metoda prin care bei oricat in trafic, fara sa te alegi cu permisul suspendat!
Olandezii au gasit o rezolvare geniala a celei mai mari probleme pentru soferii „petrecareti”!