Un român a donat 25.000 de lei unui spital din Bistrița. Pe ce au fost cheltuiți banii

62079024
Agerpres

Un pacient mulțumit de îngrijirile medicale primite la Spitalului de Urgență din Bistrița a donat instituției o sumă uriașă.

Bărbatul din București a fost tratat de medicii spitalului după ce a fost implicat într-un accident rutier. După ce și-a revenit, bărbatul a vrut să îi recompenseze cumva pe medici și s-a hotărât să le cumpere automate de cafea.

Bucureșteanul a donat spitalului 25.000 de lei pentru achiziția a două aparate de cafea.

„Am avut un caz, un accident rutier, un pacient din București a ajuns la noi și a fost foarte mulțumit. Au vrut să facă o donație, să cumpere două automate de cafea pentru Secția de Terapie Intensivă și Secția de Chirurgie, pe unde a trecut pacientul. A vrut să doneze 25.000 de lei. I s-a dat chitanță pe banii respectivi, iar banii au fost direcționați după dorința donatorului”, a explicat managerul Spitalului Județean de Urgență, Gabriel Lazany, la Bistrițeanul Live.

În urma gestului generos al bărbatului, conducerea spitalului se gândește să înființeze o fundație prin care oamenii pot dona bani instituției, iar donatorii vor fi cei care hotărăsc cum sunt cheltuiți banii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62079020
Live-ul lui Armin van Buuren de la Untold, pe locul 1 în top Billboard
Transmisiunea live a show-ului lui Armin van Buuren de la ediția aniversară a festivalului UNTOLD din acest an este pe primul loc în topul Billboard al celor mai urmărite stream-uri live pe rețeaua de socializare Facebook.
62079009
Un bărbat s-a înecat în timp ce își cerea iubita în căsătorie. Cum a reacționat femeia
Un bărbat din SUA s-a înecat în timp își cerea iubita în căsătorie de sub apă. 
62078316
Un bătrân din Cluj s-a trezit cu pompierii în faţa casei, deşi nu ardea nimic. Când a aflat explicaţia, a izbucnit în lacrimi
La mai bine de două decenii de la pensionare, un fost pompier a trăit din nou emoțiile unei intervenții chiar de ziua lui de naștere.