Disputa, descrisă de presa locală drept „un război sfânt”, a izbucnit după ce o porțiune de 50 de metri de plajă de la Bagni Gino Garrone, o stațiune de pe litoralul orașului Spotorno, în Liguria, administrată de călugărițele din ordinul Suore di Carità di Santa Maria, a fost inclusă de autorități pe lista suprafețelor care urmează să fie scoase la licitație publică. Măsura are ca scop alinierea la legislația europeană privind concesiunile de plajă, precum și la reglementările regionale referitoare la proporția de plaje care trebuie să rămână libere, scrie The Guardian.

Călugărițele administrează această plajă din 1946, după ce au fost exceptate de la regulile comerciale obișnuite, întrucât foloseau veniturile obținute în scopuri caritabile. Printre acestea se numărau finanțarea unei grădinițe pe care ordinul încă o administrează în Spotorno, precum și a unei tabere de vară pe plajă.

De-a lungul deceniilor, călugărițele au închiriat șezlonguri și umbrele, funcționând astfel într-un mod similar miilor de alte concesiuni private de pe litoral. Diferența, susțin ele, este că veniturile obținute sunt folosite pentru finanțarea activităților caritabile.

Confruntare între călugărițe și primarul orașului

Însă reglementarea care permitea folosirea plajelor în scopuri sociale și caritabile nu mai este în vigoare. În aceste condiții, primarul orașului Spotorno, Mattia Fiorini, le-a informat că zona va fi reclasificată drept „plajă liberă amenajată”. Dacă vor să continue să o administreze, călugărițele va trebui să participe la o licitație publică.

În timpul unei dezbateri publice pe această temă, sora Miranda, o călugăriță în vârstă de peste 80 de ani, l-a confruntat pe primar.

„Este a noastră”, ar fi spus ea, potrivit ediției din Torino a publicației Corriere della Sera. „De ce vrea primăria să ne ia plaja? Dacă o face, nici măcar nu vom mai putea menține școala.”

Călugărițele susțin că administrarea plajei ca „plajă liberă amenajată” – ceea ce înseamnă că accesul este complet gratuit, iar oamenii pot alege să plătească o sumă modică pentru închirierea șezlongurilor și umbrelelor – ar fi mult mai puțin profitabilă.

Primarul Fiorini a declarat că, dacă vor să continue să administreze concesiunea, „trebuie să participe la licitație, la fel ca toți ceilalți”. Licitația este programată să fie lansată în această toamnă.

Planul primarului ar putea face din Spotorno una dintre primele localități din Italia care se conformează termenului de 30 iunie 2027, până la care țara trebuie să scoată la licitație publică actualele concesiuni private de pe plaje, în conformitate cu Directiva Bolkestein a Uniunii Europene.

Timp de două decenii, guvernele succesive ale Italiei au rezistat aplicării regulilor privind concurența, în condițiile presiunilor exercitate de puternicii concesionari ai plajelor, care se tem să nu piardă afaceri adesea foarte profitabile.

Guvernul condus de Giorgia Meloni a fost în cele din urmă nevoit să accepte termenul-limită, pe fondul presiunilor venite de la Bruxelles și al unor decizii ale instanțelor italiene.