Un britanic și-a ucis soția la patru zile după nuntă, când a aflat ce boală are și ce voia să facă

62274633
Facebook.com

Un britanic în vârstă de 45 de ani, Thomas Nutt, și-a ucis soția, Dawn Walker, de 52 de ani, la doar patru zile după nuntă. S-a întâmplat după ce femeia i-a spus că suferă de tulburare bipolară și că ar vrea să divorțeze.

După ce a ucis-o, bărbatul i-a îndesat trupul într-o valiză, iar aceasta a fost găsită pe terenul de joacă din apropierea casei lor, în octombrie 2021, conform The Independent.

În cadrul procesului, el a pledat pentru omor din culpă, dar neagă că ar fi fost vorba despre crimă.

Conform datelor din proces, el a sunat la poliție pe 31 octombrie, anul trecut, pentru a anunța dispariția soției sale.

„Nunta a avut loc pe 27 octombrie 2021, iar cadavrul a fost găsit în valiză pe 31 octombrie”, conform procurorului de caz.

„Inculpatul a sunat la poliție pentru a sesiza dispariția ei la ora 12.22, chiar după-amiaza, pe 31 octombrie 2021. Le-a spus (polițiștilor – n. red.) că noua lui soție a plecat de acasă în jurul orei 09.30, pentru a merge să-și viziteze fiica, Keira, la magazinul lui Wilkinson, în Brighouse, care era în apropiere, dar, de fapt, ea nu a mai apărut niciodată”, a punctat acesta, citat de Mirror.

Bărbatul a declarat că după nuntă au plecat două zile într-o scurtă vacanță, iar la întoarcere "ea a devenit bipolară" și i-a spus că vrea să divorțeze. El a precizat că în trecut ajunsese la închisoare din cauza ei, după ce l-a acuzat că a atacat-o și că a vrut să o violeze. Britanicul era convins că avea de gand să îi facă la fel și de data aceasta.

"A început să țipe, am lovit-o în față și i-am pus mână în jurul gâtului", a spus acuzatul în cadrul procesului, care este încă în desfășurare. 

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62274561
Beneficiile pepenelui roșu. Cât de sănătos este și ce valori nutriționale are

Pepenele roșu sau lubenița este fructul ideal de vară, preferat de mulți oameni pentru gustul dulce și răcoros, care oferă rapid starea de sațietate.

62274539
Tânăr din satul Drogu, prins cu droguri la vânzare. Culmea ironiei, în Brăila

Un tânăr de 23 de ani a fost prins de polițiști în timp ce vindea droguri. Nu ar fi ieșit în comun dacă nu s-ar fi aflat că tânărul care vindea droguri era chiar din comuna Drogu din Brăila.

62274529
Amendă uriașă pentru un bărbat care a abandonat şapte căţei mici pe o stradă din Buzău

Un bărbat din comuna Luciu, judeţul Buzău a fost amendat cu 12.000 de lei pentru că a abandonat 7 pui de câine, după ce poliţiştii s-au autosesizat în urma apariţiei unor imagini pe reţelele de socializare, informează News.ro.

Recomandări
Gettyimages 2264414936
De ce e blocată în continuare centrala de la Cernavodă. „Nu s-a gândit nimeni la această soluție”

Centrala nucleară de la Cernavodă rămâne nefuncțională și nu poate furniza nici acum energie, iar autoritățile speră ca nivelul Dunării să crească suficient pentru a permite repornirea celor două reactoare abia în luna noiembrie.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Copii batuti
Patru copii mici, bătuți și ținuți fără mâncare, în Alba Iulia. Erau obligați de părinți să cerșească

Se face o anchetă la Alba Iulia, după ce patru copii cu vârste între 1 și 6 ani ar fi fost obligați de părinți, luni la rând, să cerșească pe stradă.