Femeia care a încercat de 960 de ori să ia permisul de conducere a cheltuit o avere pentru asta. La final, a primit o mașină

62334545
StirilePROTV

O femeie a încercat de 960 de ori să-și ia permisul de conducere, iar perseverența ei a avut succes. Un celebru producător auto i-a făcut cadou o mașină, după ce cheltuise aproape 12.500 E pe școala de șoferi.

Cha Sa-soon, în vârstă de 69 de ani, din Coreea de Sud, a dat pentru prima dată testul scris în aprilie 2005 și, după ce l-a picat, a continuat să îl dea din nou în fiecare zi, cinci zile pe săptămână, timp de trei ani - cu un total de 780 de încercări.

Ulterior, a continuat să dea testul doar de două ori pe săptămână, până când a trecut în cele din urmă proba scrisă - înainte de a fi nevoită să treacă la traseu, arată publicația Mirror.

Examenul practic l-a dat de zece ori - ceea ce înseamnă că a trecut prin 960 de examene, în total, înainte de a obține în sfârșit permisul.

Femeia nu s-a dat bătută atâta timp, deoarece avea nevoie de permis pentru afacerea ei de vânzare de legume.

Ea a plătit aproape 12.500 de euro pentru a-și obține permisul de conducere, arată sursa citată.

Instructorul ei de conducere a declarat că s-a simțit ușurat când Cha Sa-soon a reușit, în final: „Când a obținut în sfârșit permisul, am ieșit cu toții să o aplaudăm și am îmbrățișat-o, oferindu-i flori. Am simțit ca și cum o povară uriașă a căzut de pe spatele nostru. Nu avusesem curajul să-i spunem să renunțe, pentru că ea continua să încerce."

A primit cadou un Hyundai de 13.000 de euro

Femeia a devenit o celebritate națională și a apărut și într-o reclamă Hyundai, care i-a făcut cadou chiar și un vehicul nou în valoare de aproape 13.000 de euro.

Povestea, de acum mai bine de 15 ani, a reapărut săptămâna aceasta pe Reddit, cu reacțiile a sute de utilizatori- multe în defavoarea ei.

„Nu aș vrea ca cineva care a picat peste cinci ori să fie pe același drum cu mine, ca să nu mai vorbim de 960."

„Personal, cred că dacă pici examenul de conducere, sau orice parte a examenului de conducere, de mai mult de 10 ori, nu ar trebui să ți se permită niciodată să conduci.”

„Și să fie o lecție, oameni buni, să nu renunțați niciodată" a tras concluzia un alt utilizator.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62334541
Palatul de vară Bruckenthal din Avrig, pe Ruta Culturală a Cafenelelor Istorice din Europa
Palatul de vară Brukenthal din Avrig a fost inclus pe Ruta Culturală a Cafenelelor Istorice, certificată de Consiliul Europei. Se alătură astfel unei rețele de 90 de cafenele, din 15 țări faimoase pentru trecutul lor.
62304258
Ce reprezintă fenomenul de „ghosting” și de ce este tot mai prezent pe piața muncii din România
Deși au contracte de muncă și sunt așteptați la program, mulți dintre angajații români se răzgândesc și refuză să mai lucreze. Fenomenul poartă denumirea de „ghosting” și este tot mai prezent pe piața muncii.
62334537
Cele mai sofisticate și grațioase pisici s-au întrecut la cel mai mare concurs de frumusețe felină din România
Cele mai sofisticate, grațioase și jucăușe pisici s-au întrecut, weekend-ul acesta, la cel mai mare concurs de frumusețe felină din România.