Ce a scos canicula la suprafață pe un drum județean din Gorj. Un accident s-a produs imediat în zonă

×
Publicitate

Temperaturile ridicate din aceste zile fac deja probleme pe șoselele din țară. Pe un drum județean din Gorj, câteva dale din beton s-au ridicat și au dus la producerea unui accident.

În zonă au fost 35 de grade Celsius, iar de astăzi va fi și mai cald.

Aceste obstacole de pe drumul județean care leagă orașele Târgu Jiu și Țicleni au luat prin surprindere un șofer. O pasageră din mașină a ajuns la spital, iar autoturismul - grav avariat - a fost luată de acolo pe o platformă. După accident, polițiștii au blocat circulația.

Zeci de șoferi au făcut cale întoarsă ori au așteptat până li s-a permis să treacă printre obstacole.

„Este o premieră”

Problemele au apărut spre seară, după o zi toridă, cu temperaturi de 35 de grade Celsius.

Drumul aparține de Consiliul Județean Gorj, care tocmai a făcut rost 185 de milioane de lei de la Uniunea Europeană ca să modernizeze bucata care leagă Târgu Jiu de Țicleni.

Cosmin Popescu, președinte Consiliul Județean Gorj: „Am mai avut anii trecuți asemenea evenimente, dar nu în același loc 4 dale ridicate, este o premieră. E foarte cald, umiditatea, ploile de săptămâna trecută, au dus la dilatarea accelerată și ridicarea în timp scurt a celor patru dale”.

O echipă de muncitori a rezolvat problema temporar, cu ajutorul unui buldozer. Șoferii au fost nevoiți să circule cu mare atenție, pentru a evita o nouă tragedie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62458821
Un monolit misterios a apărut la Las Vegas, la patru ani după o serie stranie de ”apariţii”. FOTO & VIDEO

Un monolit de formă dreptunghiulară, lung, a apărut într-o zonă înaltă care străjuieşte Las Vegasul, în Nevada, anunţă poliţia locală, relatează ABC News.

62458708
Și animalele suferă din pricina caniculei. Ce spun medicii veterinari despre tunderea pisicilor și câinilor pe timpul verii

Și animalele suferă din pricina caniculei, nu doar oamenii. În aceste zile fierbinți ar fi bine să nu scoatem prietenii necuvântători la plimbări lungi, în razele soarelui, să le oferim multă apă și să fim atenți dacă apar semne de șoc termic.

62458663
O femeie își împarte averea de 25 de milioane de euro în urma unei decizii luate de 50 de oameni

O milionară austriacă şi militantă pentru o mai bună impozitare a persoanelor foarte bogate îşi va împărţi moştenirea de 25 de milioane de euro către mai mult de 70 de organizaţii alese de un grup de 50 de cetăţeni, informează AFP.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.