Britanică ucisă de un elefant în timp ce îşi plimba câinele. Animalul ar fi pândit-o

61954138
iStock

O britanică în vârstă de 57 de ani a decedat, luni, după ce a fost atacată de un elefant în Republica Botswana, a anunţat poliţia

Femeia, care locuia în Maun, un sat aflat în nord-estul ţării, a fost atacată în timp ce se afla afară, alături de partenerul său botswanez în vârstă de 67 de ani şi de câinii lor.

"Anterior incidentului, elefantul ne-a invadat curtea, situată pe malul unui râu, însă am reuşit să îl gonim cu maşina", a declarat luni partenerul femeii, citat de poliţie.

Crezând că elefantul a fugit, cei doi şi-au scos câinii la plimbare, însă imediat ce au ieşit din curte elefantul s-a năpustit asupra femeii, iar partenerul său a fugit.

Femeia a suferit răni grave şi a fost declarată decedată după ce a fost transportată la spitalul local.

Populaţia de elefanţi din Botswana este cea mai numeroasă din Africa, de aceea au fost amenajate zone tampon în jurul regiunilor pentru gestionarea faunei sălbatice pentru a atenua conflictele între oameni şi elefanţi, care continuă să se înmulţească.

Maun şi regiunile dimprejur sunt cunoscute pentru abundenţa de vieţuitoare sălbatice datorită surselor de apă perene, precum râul Thamalakane, precizează sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali a dezvăluit ce cadou de nuntă i-a făcut nepoatei sale
Gigi Becali a dezvăluit ce cadou de nuntă i-a făcut nepoatei sale
Citește și...
61954139
O femeie a absolvit ciclul gimnazial la 95 de ani

O femeie din Mexic a absolvit ciclul gimnazial la vârsta de 95 de ani.

61953961
O femeie de 72 de ani s-a căsătorit cu un tânăr în vârstă de 19 ani

O bătrână în vârstă de 72 de ani din SUA s-a căsătorit cu un tânăr de 19 ani.

61940866
Un miliardar american, care a făcut avere din criptomonede, a murit. Era dependent de pastile

Un miliardar american a murit la vârsta de 53 de ani, din cauza dependenţei de medicamente.

Recomandări
Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la la 5,2 lei pentru un euro nu pare a fi posibile, potrivit modelelor de predicție folosite de Institutul European pentru Studii Economice, spune Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, la emisiunea iBani.

62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

Luca niculescu inquam george calin 3
Luca Niculescu continuă negocierile pentru formarea Guvernului. Joi va prezenta lista miniștrilor și programul de guvernare

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, continuă luni întâlnirile cu partidele şi grupurile parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.