Cel mai ghinionist om. S-a accidentat de peste 360 de ori, dar nu vrea sa renunte la pasiunea lui

60533388

“Choc” Thornton a suferit la numai 33 de ani 367 de accidentari din cauza profesiei lui, dintre care 42 foarte grave, dar de fiecare data gaseste puterea sa-si revina si sa continue.

Robert "Choc" Thornton este jockey si a suferit numeroase cazaturi, alegandu-se cu fracturi grave si dinti rupti.

De cand si-a inceput cariera, in anul 1995, barbatul a fost destul de norocos, dar totul s-a schimbat in ultimii 2 ani, cand a inceput sa se accidenteze foarte grav. Si-a rupt toate coastele, si-a fracturat ambii umeri de 3, repectiv 6 ori si si-a pierdut cativa dinti.

Printre alte accidentari care l-au adus de urgenta la spital se mai numara ruperea buzei inferioare si o operatie importanta la bratul drept, care are acum o cicatrice de la umar pana la cot.

“In ultima vreme ma accidentez mai des, poate din cauza ca imbatranesc si nu mai am echilibrul de odinioara. Sper ca mi-am facut pana acum norma de cazaturi”, incearca Robert sa glumeasca.

In ciuda accidentarilor grave, el nu a stat niciodata peste 5 zile in spital si nici nu a lipsit mai mult de 2 saptamani de la curse.

Desi pare sa fie foarte ghinionist, Robert a castigat pana acum 1.037 de comperitii din cele 8.023 la care a participat.

Asociatia Jockeilor ii plateste anual numai 500 de lire sterline pentru problemele medicale, restul fiind nevoit sa achite din buzunar. La aceste cheltuieli se adauda si banii pierduti prin neprezentarea la curse.

Aici puteti vedea poze cu Robert Thornton si cu accidentarile suferite.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
Citește și...
60551420
Fotbalistul care "omoara" o vedeta, cand marcheaza.Golurile sale i-au ucis pe Osama, Jobs si Whitney

Gaddafi, bin Laden, Jobs si Houston. La prima vedere, singura legatura intre aceste celebritati este faptul ca au trecut recent in nefiinta. Insa toti acesti oameni au in comun inca un lucru - golurile unui fotbalist.

60402357
Un sofer a pierdut tot ce avea, dupa un accident minor.Cat costa reparatia masinii pe care a lovit-o

Un tanar din China va fi nevoit sa vanda tot ce are ca sa achite despagubirea pentru un accident auto minor.

60551266
Ultimul mesaj pe care ar trebui sa-l poarte pe tricou un infractor cu cazier ca al lui

Acest individ a facut o alegere vestimentara cel putin bizara, daca nu chiar socanta, avand in vedere trecutul sau infractional.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Cele trei nume care intră în calculele lui Nicușor Dan pentru funcția de premier. Puținele scenarii care i-au mai rămas

Președintele Nicușor Dan a anunțat, din nou, că nu concepe un guvern din care să facă parte AUR sau care să fie votat de AUR.

Exchange imago0835010938h
Reacția BNR după saltul euro peste 5,34 lei. Ce spune banca centrală despre deprecierea agresivă a leului

Moneda națională continuă să se devalorizeze agresiv. Euro a făcut, joi după-amiază, un salt mare pe piața interbancară și a ajuns în câteva momente la un maxim istoric de peste 5 lei și 34 de bani. 

62489575
DIICOT extinde urmărirea penală în cazul Laurei Vicol, în dosarul Nordis. Cum ar fi ascuns peste trei milioane de euro

DIICOT a extins urmărirea penală a Laurei Vicol, în dosarul Nordis care vizează infracțiuni precum constituirea unui grup infracțional organizat și spălare de bani, au transmis surse judiciare pentru Știrile Pro TV.