Vremea 25 septembrie 2018. Frig şi vânt puternic în toată ţara, temperaturile scad şi cu 15 grade
Your browser doesn't support HTML5 video.
Vremea în fiecare regiune a ţării Vedem cum va arăta vremea în fiecare regiune şi începem cu Bărăganul şi Dobrogea. Se porneşte vântul, aduce aer rece şi temperaturile vor fi foarte modeste. Ieri, la Cernavoda au fost 33 de grade; azi doar vreo 18 grade. Ploile apar sporadic.
Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, ajunge aerul rece. Vremea va fi neplăcută, vântul va avea răbufniri frecvente, oar norii pot lăsa ceva ploi. Maximele scad cu vreo zece grade. La noapte, în zona să ating 6 grade.
În nordul Moldovei şi în Bucovina găsim atmosfera tare agitată. Vântul poate atinge 70 km/h, norii apar şi se duc, dar pot aduce şi câţiva stropi. Termic, avem cam aceeaşi situaţie: în jur de 11 grade în nord şi vreo 15 grade în sud.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş se arată soarele, iar ploile se răresc. Ieri a ploua destul de mult, azi vor fi ploi locale. Frigul persista, iar la noapte sunt condiţii de brumă.
Vreme mai bună ca ieri prindem şi în vestul ţării. Ieir au fost doar 11...12 grade şi a plouat, dar astăzi vedem soarele şi o să picure trecător. La noapte, în zona se ating doar 2...3 grade. Atenţie la brumă.
În ţinuturile centrale se face mai frig, ploi mai apar trecător, dar tendinţa temperaturii este de scădere. Şi aici apare bruma în această noapte.
În sud-vestul ţării, dimineaţă este răcoroasă, la prânz se răceşte cu vreo zece grade faţă de ieri, dar va fi soare şi vânt activ.
Se schimbă vremea şi în sudul ţării. Vântul va avea intensificări şi pe aici, aduce aer rece, iar temperaturile pierd zece, douăsprezece grade. În zona deluroase este posibil să apară bruma.
În Bucureşti, vântul se menţine activ şi aduce aer rece. Mai sunt ceva semne de ploaie, dar presiunea atmosferică continua să crească şi pe seara se ionsenineaza.
La munte găsim vreme rece, vântul va accentua senzaţia de frig, iar pe creste vor fi rafale de 80 km/h. La altitudini de peste 1500 metri mai apare lapoviţa şi abia spre seară se va însenina. Pe litoral, ziua de astăzi va fi cam rece, cu vânt intens şi rafale de până la 65 km/h. Nu prea e vreme de plajă! Astăzi, se răceşte în toată ţara, vântul continua să sufle cu putere, iar la munte şi în Moldova depăşeşte 70 km/h. Ploile vor fi slabe, iar la noapte, odată cu cerul senin, se răceşte mai tare şi apare BRUMA în nord-vest, centru, dar şi în dealurile Olteniei şi Munteniei.
Vremea în următoarele 3 zile Şi mâine va fi vreme rece, iar în noaptea de miercuri spre joi avem sub zero grade, aşa că BRUMA reapare în nord-vest şi prin centru. Ziua o să avem cer senin, vânt rece prin ţinuturile estice şi o presiune atmosferică în creştere.
Joi percepem o oarecare încălzire, însă dimineaţă va fi tot frig. Norii: foarte puţini, vântul mai nervos pe crestele Meridionalilor şi ale Orientalilor, iar în noaptea următoare, bruma reapare în zona Transilvaniei.
Vineri se anunţă vreme bună, cer senin, vânt ceva mai domol şi temperaturi în creştere. În Bucureşti, avem zile mai reci. Miercuri, tot frig, 18 grade pe la prânz, vânt rece, câţiva nori ziua, cer senin în noaptea de miercuri spre joi, când vor fi doar 5 grade în centrul oraşului. La periferie: doar 2 grade. Barometrele vor arăta o nouă creştere. Joi rămânem sub normal cu temperaturile, dar se încălzeşte uşor, o să avem 20 de grade după prânz. Dimineaţa şi noaptea tot frig. Vineri se îndreaptă lucrurile. Se încălzeşte, norii vor fi rari şi maxima ajunge la normal.
La munte, mâine dimineaţă, atmosfera se menţine rece, apoi se încălzeşte uşor, dar vremea rămâne schimbătoare, cu înnorări frecvente, vânt intens şi scurte momente însorite. Joi avem vreme ceva mai bună: se înseninează, vântul rămâne activ în zona crestelor, iar prin staţiuni, temperaturile cresc cu câteva grade. Abia vineri prindem vreme frumoasă. Temperaturile tind spre normal, iar vântul se mai domoleşte.
Sursa: Pro TV
Etichete: canicula , meteo , temperaturi , ploi , soare , grindina , frig , prognoza , incalzire , bruma , toamna , racire , maxime , minime
Dată publicare: 25-09-2018 09:20