Vremea 21 aprilie 2019. Zonele în care sunt anunțate ploi cu tunete și fulgere
Your browser doesn't support HTML5 video.
Maximele pleacă de la 12 grade pe litoral şi ajung la 23 de grade în vest şi sud-vest.
Vremea în fiecare regiuneÎn Dobrogea şi Bărăgan găsim atmosferă schimbătoare. Ploile apar la apropierea serii; vor fi şi averse, cu tunete şi fulgere, iar vântul se menţine activ. Cel mai răcoare va fi în continuare la malul mării; în timp ce prin Bărăgan se ating în jur de 17 grade.
Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei vor fi înnorări frecvente, un pic de soare şi temperaturi comparabile cu cele de ieri. Pe seară şi la noapte se aşteaptă câteva reprize de ploaie şi aici.
În jumătatea nordică a Moldovei va domina atmosfera închisă, o să picure trecător, iar cel mai răcoare va fi prin Bucovina şi în zonele mai înalte.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş urmează o zi cam mohorâtă, cu ploi slabe, trecătoare şi temperaturi un pic mai scăzute decât ieri.
În schimb, în ţinuturile vestice se mai încălzeşte puţin şi o să avem vreme mai bună, soare cu nori şi câţiva stropi în vecinătatea munţilor. Maximele urcă până la 23 de grade.
În Transilvania, cerul se umple de nori, o să plouă din când în când, iar pe la munte apare lapoviţă. Temperaturile se menţin la valorile de ieri şi vor fi de la 13 grade în depresiuni, 17...18 grade în vestul provinciei.
În Oltenia găsim atmosfera cam mohorâtă, condiţii de ploaie slabă şi un pic de vânt. Temperaturile scad uşor faţă de ziua trecută şi se opresc pe la 18 în vestul provinciei.
Şi în ţinuturile sudice se face mai răcoare decât ieri. Apar ceva nori de ploaie, în special la începutul zilei, dar vom zări şi soarele din când în când.
Vremea în BucureştiÎn Bucureti avem atmosferă schimbătoare, înnorări frecvente şi vânt destul de insistent. Presiunea atmosferică mai coboară puţin, iar maximă se opreşte pe la 17 grade, o valoare normală pentru acest moment al anului.
Vremea la munteLa munte găsim vreme bună, în ansamblu, deşi în zona Meridionalilor sunt ceva nori de ploaie. Vântul va fi insistent şi în celelalte masive, iar temperaturile scad uşor faţă de sâmbătă.
Prognoza meteo pentru următoarele trei zileLuni domină atmosfera închisă. Vântul se înteţeşte peste tot şi va sufla mai tare în sudul Banatului şi pe crestele montane. Ploile apar prin nord, centru, sporadic şi în sudul țării, iar mâine-noapte o să plouă în vest şi sud-vest.
Marţi, prin nordul țării se înseninează, dar în celelate zone, norii persistă şi o să mai plouă din când în când, îndeosebi în vest şi sud-vest. Vântul rămâne destul de insistent, iar pe la munte mai vine ceva lapoviţă.
Miercuri se îndreaptă vremea. Soarele se arată peste tot şi doar prin nordul țării e posibil să cadă 2...3 stropi. Vântul mai agită un pic atmosfera, dar se încălzeşte în toată ţara, iar în Câmpia de Vest se ating 24 de grade.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!a
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Pro TV
Etichete: vremea azi , vremea in Bucuresti , vremea la munte , meteo , anm , meteo romania
Dată publicare: 21-04-2019 07:18