Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Haos pe Transfăgărășan în timpul weekend-ului. Marea problemă a devenit parcarea

Your browser doesn't support HTML5 video.

Trăim o vară atipică, așa că mii și mii de români își petrec anul acesta vacanța în țară.

 

Cei care caută răcoarea urcă Transfăgărășanul, faimosul drum șerpuit din Munții Făgăraș. Evitați, însă, pe cât posibil, sfârșitul de săptămână, dacă nu vreți să vă simțiți ca pe bulevard. Totodată, nu uitați să verificați prognoza meteo și să vă luați haine ceva mai groase.

Sezonul de vară pe Transfăgărășan a început la 1 iulie. Șoseaua acoperită uneori de ceață și de nori te îmbie să o încerci, fie cu mașina, fie pe două roți.

Zoltan: „Anul ăsta am zis că vrem să facem puțin altfel și noi am încercat cu bicicleta Transfăgărășanul. Am lăsat mașinile jos la telecabină și ultima porțiune de 13 km am făcut-o pe biciclete și pot să zic că era chiar senzațional. Ne-am oprit peste tot, am făcut fotografii, am simțit aerul curat de la munte, ne-a plăcut foarte mult."

Citește și
Țara Făgărașului
Cum eviţi aglomeraţia pe Transfăgărășan, pentru a savura o vacanţă de vis în Ţara Făgăraşului

Deși este dificil de parcurs. Transfăgărășanul devine chiar aglomerat în weekend. Cei care pornesc de dimineață la drum, au șanse să găsească locuri libere în cele două parcări de la Bâlea Lac, unde vor da cinci lei pe oră.

Turistă: „Ea a căutat pe Google despre România și asta a fost unul dintre cele mai faimoase lucruri de încercat și am decis că trebuie să facem asta! E foarte drăguț, dar sunt cam multe mașini, iar să parchezi aici e o nebunie.”

Dar odată cu avalanșa de turiști au apărut și nelipsitele gunoaie lăsate în urmă cu nepăsare de cei care nu respectă natura.

Octavian Turcu: „Poți să pui pubele, poți să pui orice altceva. Românii preferă să arunce pe jos. Asta e treaba autorităților, să-și facă treaba, să vină și să amendeze.”

Pe de altă parte, în cazul în care nu vreți să faceți doar poze ci și mișcare, iată câteva sfaturi.

Leo Klingeis, admnistrator cabană: Căldarea nu este foarte mare, sunt multe poteci frumoase, drumeții scurte și de câteva ore. De exemplu, un traseu scurt este în jurul căldării, durează vreo două ore. Se urcă prin Șaua Caprei și se întoarce prin Șaua Doamnei prin partea cealaltă, vreo două ore jumate. Găsiți peisaje foarte frumoase."

Îmbulzeala cea mare este însă în zona tarabelor. Vânzătorii cer cinci lei pentru un știulete de porumb fiert și 45 pentru kilogramul de pastramă sau de cârnați afumați.

Dacă ajungeți pe Transfăgărășan trebuie să fiți precauți: urșii ies des la șosea tentați de cei care opresc mașina să-i hrănească și să-i fotografieze. Nu în ultimul rând, îmbrăcați-vă corespunzător. Temperatura poate să scadă brusc până la trei grade, iar ploile apar pe neașteptate.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult