Cât de dificile pot fi vacanțele cu rulota în România. La ce trebuie să se aștepte turiștii
Your browser doesn't support HTML5 video.
În România sunt prea puţine campinguri care să respecte standardele. În plus, cei care vor să se plimbe cu o casă pe roţi trebuie să aibă bani şi multă răbdare.
Autorulotele noi costă zeci de mii de euro şi vor fi livrate după câteva luni, sau chiar un an. Nici la mâna a doua nu prea se găsesc la vânzare.
Ciprian Lupu este pasionat de excursiile cu autorulota și a schimbat de-a lungul anilor mai multe modele de case pe roți.
Ciprian Lupu: „Sunt campinguri cu toate cele, au început să apară în România, nu multe, câte să ne satisfacă, dar am început să avem și noi standard. Suntem rulotiști de vreo 15 ani. Unii au vrut să se depărteze de aglomeratie restaurante, lifturi, săli de mese, alții au fost constrânși de restricții, și totodată s-a întâmplat și financiar, mulți au spus decât să merg la un hotel de 4-5 stele să mă coste 500-1000 euro, mai bine îmi cumpăr o rulotă”.
Astfel a crescut cererea, s-a diversificat oferta, însă și prețurile au crescut din septembrie anul trecut cu 20 de procente. În funcție de solicitarile clientului, o autorulotă costă de la 62.000 de euro în sus.
Florin Măgureanu, reprezentant magazin rulote: „Avem foarte mulţi clienţi care erau convinşi pentru sisteme de ultra-all-inclusiv gen Turcia, Egipt, Tunisia, care sunt la a doua experiență la închiriat rulote, din ei după 1-2 experiențe, undeva la 60% optează pentru achiziționarea unei autorulote sau rulote noi”.
Cum distribuitorii spun că aşteaptă şi un an pentru o comandă dată, cei care au prins microbul acestor plimbări caută inclusiv rulote și autorulote la mâna a doua.
Prea puțin campinguri omologate în RomâniaCiprian Lupu: „A explodat în ultima vreme, chiar nu se mai pot cumpăra autorulote astăzi, dacă dumneavoastră aveți bani o să trebuiască să asteptați să va faceți o comandă pentru la anul, ori să căutați ceva pe piața de mâna a doua, dar poate la suprapreț și nu vă convine”.
Din păcate, în România, avem în jur de 60 de campinguri omologate. Pentru a acoperi cererea mare, Asociația Rulotiștilor a dezvoltat o aplicație care le permite tuturor proprietarilor de terenuri dispuși să permită camparea, să se înregistreze în sistem.
În ţară, anumite pensiuni au zone speciale pentru rulote, însă şi în acest caz se achită nişte taxe.