NASA susţine că în următorii ani va descoperi viaţă pe Marte. De ce se tem cercetătorii
Galerie foto
Administrația Națională Aeronautică și Spațială și Agenția Spațială Europeană vor colabora și urmează să trimită roboți pe Marte anul viitor, pentru a căuta viața extraterestră, informează The Telegraph.
Potrivit cercetătorilor, se vor colecta probe de pe suprafața planetei și vor fi aduse pe Pământ pentru a fi analizate, fiind primele aduse pe Terra. De asemenea, se vor aduna și probe din formațiunile stâncoase, pentru că în condiții de vreme extremă, „viața se mută pe stânci”.
Multe dintre aceste probe vor fi luate dintr-o zonă în care în trecut a fost un ocean și unde ar fi putut exista viața acum câteva miliarde de ani.
Unul dintre oamenii de știință susține că aceste misiuni pot dezvălui dacă suntem sau nu singuri în Univers.
„Va fi ceva revoluționar. Complet revoluționar. Va porni o nouă linie de gândire. Am fost speriat de asta, pentru că mă gândeam că suntem atât de aproape de a afla ceva și de a face anunțuri. Unde este apă, este și viață”, a declarat un cercetător.
Luna trecută NASA a detectat un strat electric conductiv de aproape 3 kilometri grosime, la o adâncime mare de suprafața planetei, iar potrivit cercetătorilor, acesta poate fi un rezervor imens de apă.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: The Telegraph
Etichete: nasa , Marte , probe , misiune , viata extraterestra
Dată publicare: 02-10-2019 17:58