Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Imaginea care îți taie răsuflarea. Trei galaxii aflate la 35 milioane ani lumină, imortalizate de un astronom român

Un astronom amator român a reușit una din cele mai spectaculoase premiere, după ce a imortalizat în aceeași fotografie trei galaxii aflate la o depărtare de 35 de milioane de ani lumină de Pământ.

 

Cunoscut în domeniul astronomiei pentru descoperirea stelei variabile „Bârlad V1” și a novei roșii luminoase „M101 OT2015-1”, Dumitru Ciprian Vîntdevară, coordonatorul Observatorului Astronomic din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad, s-a făcut remarcat din nou, scrie Monitorul de Vaslui.

Vîntdevară a reușit să imortalizeze într-o fotografie trei galaxii aflate la o distanță de circa 35 milioane de ani lumină față de Terra.

”Tripletul din Leo este format din trei galaxii situate la o distanţă de aproximativ 35 milioane ani lumină în dreptul constelaţiei Leul, de pe cerul de primăvară. Imaginea a fost realizată în noaptea de 21 spre 22 aprilie 2020, de la Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad”, a scris astronomul pe pagina sa de Facebook.

Citește și
satelit
Timp de 12 ani, NASA a crezut că a pierdut un satelit. Un astronom amator l-a găsit acum

Spectaculoasa fotografie nu este singura performanță pentru care Dumitru Ciprian Vîntdevară are toate motivele să fie mândru.

În ultimii ani, coordonatorul Observatorului Astronomic din Bârlad s-a făcut cunoscut pentru două descoperiri extrem de importante.

 

Astronomul Vîntdevară a realizat mai multe premiere spectaculoase

 

Astfel, pe 10 februarie 2015, în urma unei sesiuni de observații astronomice realizate cu telescopul principal din dotarea instituției, acesta a descoperit în premieră națională o novă roșie luminoasă (explozie stelară) în galaxia apropiată „Messier 101” (Pinwheel Galaxy), situată la circa 21 milioane de ani lumină, pe teritoriul constelației Ursa Mare.

Respectiva descoperire științifică a avut un ecou răsunător în comunitatea științifică internațională, întrucât nova roșie luminoasă este un obiect extrem de rar și foarte puțin studiat. 

Doi ani mai târziu, explozia stelară a primit numele oficial de catalog „M101 OT2015-1”.

De asemenea, la începutul lunii noiembrie 2019, Vîntdevară a reușit să descopere, în premieră pentru Observatorul Astronomic din Bârlad, prima stea variabilă, ce a fost denumită „Bârlad V1”.

Respectiva stea, situată la o distanță de circa 4.000 de ani lumină față de Pământ, în dreptul constelației Perseu, a fost descoperită în urma procesării unor cadre test pentru observații fotometrice.

După cum a precizat muzeograful la acel moment, curba de lumină a fost raportată oficialilor din cadrul American Association of Variable Star Observers (AAVSO) pe data de 4 decembrie 2019.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult