Fost cercetător NASA: ”S-a găsit viață pe Marte în anii '70”
Gilbert Levin, un savant care a lucrat la misiunile vikinge de pe Marte din 1970, spune că potrivit datelor colectate de nava spațială Viking trimisă în 1976, au fost descoperite urme de viață pe Planeta Roșie.
"În mod uimitor, rezultatele experimentului au fost pozitive. Pe măsură ce experimentul a progresat, am avut un număr de patru rezultate pozitive”, a precizat acesta.
"Datele au semnalat detectarea respirației microbiene pe Planeta Roșie. Datele obținute pe Marte erau similare cu cele obținute prin testele experimentului LR (Labeled Release) efectuate pe solurile de pe Pământ”, a mai spus savantul.
Experimentul condus de Levin a prelevat mostre de sol marțian care conținea compuși organici. Uimitor, rezultatele păreau să indice că dioxidul de carbon era „regenerat de micro-organisme, ca pe Pământ”.
Potrivit FoxNews, Levin critică agenția spațială pentru că nu a urmărit rezultatele experimentului, chiar dacă NASA a concluzionat că „a găsit o substanță care imită viața.”
„În mod inexplicabil, în cei 43 de ani de la experiment, niciunul dintre ercetătorii de la NASA nu a urmărit cercetarea acestor rezultate", spune Levin.
„În schimb, agenția a lansat o serie de misiuni pe Marte pentru a stabili dacă a existat vreodată un habitat potrivit pentru viață și, dacă da, să aducă probe pe Pământ pentru examinare biologică”, a adăugat el.
NASA a efectuat vizite ulterioare pe Marte, inclusiv prin nava spațială InSight, care a aterizat în noiembrie 2018. De asmenea, robotul Curiosity, care este pe Marte din august 2012, a detectat un nivel surprinzător de metan pentru care nu a fost găsită o explicație.
Levin a cerut ca un grup independent de oameni de știință să examineze datele LR obținute de nava Viking.
„Un astfel de juriu obiectiv ar putea concluziona, așa cum am făcut-o, că Viking LR a descoperit viața", a concluzionat Levin.
Descoperiri recente ale robotului CuriosityDe când a aterizat pe Marte în 2012, roverul Agenției Spațiale Americane (NASA) a explorat Craterul Gale, considerat un lac străvechi cu un munte în mijlocul său, denumit Muntele Sharp.
Analizând mostre de sol colectate de Curiosity din craterul Gale, cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din California (Caltech) au descoperit o serie de sulfați de sare, care nu au mai fost detectați în alte tipuri de rocă de pe Marte.
Potrivit oamenilor de știință, acest lucru sugerează că acești sulfați de sare au rămas în straturile de rocă după evaporarea apei, indicând existența unor lacuri sărate în urmă cu 3,3 - 3,7 miliarde de ani, lacuri care ar fi putut conține forme de viață.