Descoperire incredibilă în Israel. Cercetătorii au găsit o tumoare în coada unui dinozaur
Tumoarea, numită LCH (histiocitoză cu celule Langerhans), i-a aparţinut unui dinozaur care a trăit în sudul provinciei canadiene Alberta (vest) în urmă cu peste 60 de milioane de ani, au precizat cercetătorii.
Acest tip de tumoare este întâlnită şi astăzi la om, în special la copiii de sub 10 ani, şi poate provoca dureri puternice.
Cercetarea, condusă de oameni de ştiinţă de la TAU şi publicată în revista Scientific Reports, indică faptul că tumoarea nu este întâlnită doar la oameni şi că a supravieţuit prin lungul proces evolutiv, de la dinozauri la oameni, timp de peste 60 de milioane de ani.
Cercetători din America de Nord, care au studiat recent fosilele dinozaurului, au identificat cavităţi mari, create în mod evident de tumori, în două vertebre ale cozii dinozaurului descoperit în sudul provinciei Alberta.
Forma specifică a cavităţilor era asemănătoare cu cea creată de tumoarea rară LCH.
Această tumoare benignă, care se găseşte mai ales în oasele copiilor cu vârste cuprinse între 2 şi 10 ani, poate provoca dureri, dar adesea dispare de la sine.
Cercetătorii de la TAU au inspectat vertebrele cu un scaner avansat, care generează imagini cu o rezoluţie foarte mare, de până la câţiva microni.
Astfel, echipa a reuşit să reconstituie o imagine tridimensională a tumorii şi a vaselor de sânge care duceau la aceasta, iar imaginea a confirmat cu o mare probabilitate că dinozaurul suferea de LCH.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!