Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Continuă cursa pentru vaccinul anti-COVID. O companie din SUA anunță progrese importante

Un vaccin experimental pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus, dezvoltat de compania americană Inovio Pharmaceuticals, specializată în imunoterapie, a produs anticorpi şi reacţii ale sistemului imunitar la şoareci şi porci de Guineea.

”Am văzut un răspuns al anticorpilor pe care l-am dori pentru un eventual vaccin. Suntem capabili să ţintim lucruri care ar preveni ca virusul să găsească un adăpost în organism”, a afirmat dr. David Weiner, director al centrului pentru imunoterapie şi vaccinuri la Wistar Institute, care a colaborat cu Inovio, potrivit News.ro.

În prezent nu există tratamente sau vaccinuri aprobate pentru COVID-19, boala provocată de noul coronavirus, guvernele, producătorii de medicamente şi cercetătorii lucrând la circa 100 de programe pentru vaccinuri. Experţii anticipează că va dura 12-18 luni pentru dezvoltarea unui vaccin sigur şi eficace.

Tehnologiile folosite pentru realizarea vaccinului

 

Inovio a început testarea vaccinului său în aprilie. Mulţi alţi producători de medicamente, între care Moderna, Pfizer, Johnson & Johnson, Sanofi şi AstraZeneca, se află în diferite etape de dezvoltare a unui vaccin.

Citește și
Casa Albă anunță că Donald Trump nu are nevoie să facă testul coronavirus
Trump, atac dur la adresa Chinei: Incompetenţa Beijingului a provocat „o crimă în masă mondială”

Luni, Moderna a anunţat că vaccinul său experimental pentru COVID-19 a produs anticorpi într-un grup mic de voluntari sănătoşi, potrivit datelor preliminare, care plasează compania pe o poziţie fruntaşă în cursa de obţinere a unui vaccin.

Inovio a anunţat că rezultatele preliminare ale unui studiu clinic efectuat pe oameni sunt aşteptate în luna iunie. Unui număr de 40 de participanţi sănătoşi la faza I a studiului clinic li se administrează două doze de vaccin INO-4800, la un interval de patru săptămâni.

”Analizăm deja datele referitoare la siguranţă şi toate sunt benigne. Unele persoane au o uşoară roşeaţă pe braţ”, a declarat dr. Katherine Broderick, directoare pentru cercetare şi dezvoltare la Inovio.

Atât Moderna cât şi Inovio folosesc o tehnologie nouă, care se concentrează gene specifice aflate pe partea exterioară, ascuţită, a virusului.

Vaccinul Inovio foloseşte platforma de medicină ADN, în timp ce vaccinul Moderna foloseşte tehnologia ARNm. Ambele companii nu au un medicament aprobat pe piaţă.

După publicarea datelor preliminare, Inovio anticipează că va solicita Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente din SUA să aprobe studiul clinic de fază a II- a şi a III-a, care ar putea avea loc în iulie sau august.

Potrivit Inovio, cele mai recente studii pe animale, publicate în revista Nature Communications, valideză platforma sa de medicină ADN.

Compania intenţionează să testeze vaccinul pe animale mai mari, inclusiv pe iepuri şi pe maimuţe, şi să efectueze studii de control pe şoareci, dihori şi maimuţe, a spus Broderick.

Studiile de control implică inocularea intenţionată a virusului unui animal, pentru a vedea dacă vaccinul previne infectarea.

Eforturile Inovio de dezvoltare a unui vaccin sunt finanţate de o coaliţie globală, iar compania a anunţat că poate produce 1 milion de doze până la sfârşitul acestui an, pentru studii suplimentare şi utilizarea de urgenţă.

UE, pesimistă în ceea ce privește descoperirea vaccinului anul acesta

 

Pe măsură ce lumea se grăbește să găsească un vaccin, Uniunea Europeană, lovită puternic de COVID-19, se teme că nu va avea suficiente provizii, mai ales dacă un vaccin va fi dezvoltat în Statele Unite sau China.

Agenția Europeană a Medicamentului, în comunicare cu 33 de dezvoltatori, face tot posibilul pentru a accelera procesul de aprobare, a declarat șeful acestei instituții, Marco Cavaleri, potrivit Reuters.

Tot el s-a arătat sceptic față de afirmațiile potrivit cărora un vaccin ar putea fi gata până în septembrie.

"Pentru vaccinuri, în condițiile în care dezvoltarea unui vaccin trebuie să înceapă de la zero...s-ar putea să privim dintr-o parte optimistă într-un an de acum, deci la începutul anului 2021", le-a spus el jurnaliștilor.

Peste 100 de proiecte de vaccinuri pe plan mondial

 

Există peste 100 de proiecte de vaccinuri anti-COVID-19 pe plan mondial, din care opt au ajuns în faza studiilor clinice, potrivit unor date publicate de London School of Hygiene & Tropical Medicine.

Această reputată şcoală de medicină din Marea Britanie a numărat aproape 120 de proiecte diferite de vaccinuri împotriva maladiei cauzate de coronavirusul SARS-CoV-2, din care 110 se află într-un stadiu de dezvoltare "pre-clinic".

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult