Avertisment pentru cei care-și beau cafeaua dimineața. Ce au descoperit specialiștii

×
Publicitate

Atenţie când vă beţi cafeaua dimineaţa! Potrivit unui studiu realizat peste Ocean, espressorul de cafea este locul unde se adună cei mai mulţi microbi.

 

O echipă de americani a vrut să afle care este cel mai murdar loc din casă, aşa că a trecut la fapte, iar la final a tras următoarele concluzii: când faceţi curăţenie în baie, nu inistaţi să ştergeţi fiecare colţ al toaletei. Este mult mai curată decât aţi crede.

Pericolul apare atunci când trageţi apa, iar microbiologii de peste Ocean ne sfătuiesc să închidem capacul atunci când facem această operaţiune. Altfel, microbii se împrăştie în toată încăperea, ceea ce înseamnă că există un risc foarte mare ca periuţa de dinţi sau prosoapele să fie contaminate.

Şi că tot vorbim de prosoape, acestea sunt locul perfect unde bacteria E-Coli se poate dezvolta. Drept pentru care, experţii ne îndeamnă să le spălăm cu apă fierbinte o dată la 3 sau 4 zile.

Citește și
Metoda descoperită de cercetători pentru a chema o pisică. De ce simplul „pis pis” nu funcționează mereu
Metoda descoperită de cercetători pentru a chema o pisică. De ce simplul „pis pis” nu funcționează mereu

În bucătărie, lavetele pe care le folosim pentru a şterge diverse lucruri adună şi ele tot felul de bacterii de la Salmonella până la aceeaşi E-Coli. Iar dacă de obicei le spălaţi la maşină, renunţaţi la această practică. Cel mai bine e să le aruncaţi şi să le înlocuiţi cu unele noi, săptămânal.

Cireaşa de pe tort este espressorul de cafea. Specialiştii americani au aflat că rezervorul de apă adună cei mai mulţi microbi din casă, aşa că studiaţi bine manualul cum să îl curăţaţi mai des.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 23.000.000€ din România prinde contur: ”Sper să fie dat în funcțiune anul acesta”
Stadionul de 23.000.000€ din România prinde contur: ”Sper să fie dat în funcțiune anul acesta”
Citește și...
Metoda descoperită de cercetători pentru a chema o pisică. De ce simplul „pis pis” nu funcționează mereu
Metoda descoperită de cercetători pentru a chema o pisică. De ce simplul „pis pis” nu funcționează mereu

Un studiu realizat în două cafenele cu pisici din Bordeaux și Toulouse arată că modul în care oamenii încearcă să atragă atenția felinelor nu este întotdeauna eficient.

Cornee artificială din solzi de pește. O alternativă accesibilă și inovatoare la transplantul clasic, creată de cercetători
Cornee artificială din solzi de pește. O alternativă accesibilă și inovatoare la transplantul clasic, creată de cercetători

Oamenii de ştiinţă explorează noi soluţii pentru tratamentul afecţiunilor grave ale ochiului, în special atunci când transplantul de ţesut de la donatori este dificil de realizat.

Descoperire de excepție în România. Rămăşiţele unui dinozaur, despre care oamenii de ştiinţă nu ştiau, în Țara Hațegului
Descoperire de excepție în România. Rămăşiţele unui dinozaur, despre care oamenii de ştiinţă nu ştiau, în Țara Hațegului

Descoperire istorică de excepție în România. Rămăşiţele unui dinozaur, despre care oamenii de ştiinţă nu ştiau până acum, au fost găsite în Ţara Haţegului.

Recomandări
Volodimir Zelenski, primit la Palatul Cotroceni.  - surse
Volodimir Zelenski, primit la Palatul Cotroceni. - surse

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski face o vizită oficială în România. El a fost primit de preşedintele Nicușor Dan şi va avea o întâlnire cu premierul Ilie Bolojan.

Consiliul Fiscal: Problema deficitului „a fost cauzată nu de investiții, ci de stimularea excesivă a consumului”
Consiliul Fiscal: Problema deficitului „a fost cauzată nu de investiții, ci de stimularea excesivă a consumului”

Consiliul Fiscal a evaluat proiectul de buget pe 2026, apreciind că datele utilizate sunt realiste, dar avertizând că atingerea țintelor depinde crucial de evoluția conflictului din Orientul Mijlociu.  

Război în Iran, ziua 13. Teheranul amenință: „Orice invazie va face ca Golful Persic să curgă cu sângele invadatorilor”
Război în Iran, ziua 13. Teheranul amenință: „Orice invazie va face ca Golful Persic să curgă cu sângele invadatorilor”

Conflictul din Orientul Mijlociu a ajuns în cea de-a 13-a zi și nu dă semne că s-ar apropia de final. Teheranul atacă în toate direcțiile, iar Israelul declară că ofensiva militară, lansată alături de SUA, va continua "fără limită de timp".