Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Agenția Spațială a Japoniei va anunţa "o descoperire majoră" despre asteroizi în primăvara anului 2022

Agenţia Spaţială a Japoniei (JAXA) a anunţat luni că doreşte să publice în primăvara anului 2022 un studiu despre "o descoperire majoră" în domeniul cercetării asteroizilor.

Cercetarea ar fi fost realizată pe baza eşantioanelor prelevate din suprafaţa unui astfel de corp ceresc de sonda spaţială Hayabusa2, care au fost aduse apoi pe Terra în luna decembrie a anului trecut, informează agenţia de presă Kyodo.

O capsulă a sondei Hayabusa2, conţinând mai mult de 5,4 grame de eşantioane prelevate de pe asteroidul Ryugu, aflat la o distanţă de peste 300 de milioane de kilometri de Terra, s-a întors pe Pământ în urmă cu exact un an.

Agenţia japoneză de explorare aerospaţială intenţionează să trimită studiul despre acea descoperire unei reviste ştiinţifice majore, posibil chiar în acest an, a declarat într-o conferinţă de presă Tomohiro Usui, managerul Grupului de Cercetare a Ştiinţei Astromaterialelor, care a realizat această analiză.

Tomohiro Usui a spus că "spre deosebire de meteoriţi, care sunt contaminaţi după ce intră în atmosfera Pământului", eşantioanele prelevate de pe asteroidul Ryugu ar putea să le ofere oamenilor de ştiinţă "informaţii despre condiţiile exacte din spaţiu".

Citește și
Asteroid
NASA, misiune istorică. A fost lansată o rachetă cu care încearcă modificarea traiectoriei unui asteroid

În prezent, şase echipe de cercetători din Japonia analizează eşantioanele prelevate de pe acel asteroid în funcţie de mai multe criterii, precum ştiinţa materialelor organice.

JAXA a transmis o parte din acele eşantioane cercetătorilor de la NASA, în virtutea unui acord de colaborare ştiinţifică încheiat de Japonia şi Statele Unite.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult