Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Svitolina, discurs în lacrimi la Wimbledon, după atacul Rusiei asupra unui spital de copii: "A fost o zi foarte grea". VIDEO

Elina Svitolina, 29 de ani, locul 21 WTA, a izbucnit, luni, în plâns, la interviul acordat pe teren, după ce s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon.

Ea a afirmat că i-a fost extrem de greu să joace după ce a aflat că un spital pentru copii din Kiev a fost bombardat de forțele ruse.

"Am jucat foarte bine, dar...ştiţi...este o zi foarte grea pentru poporul ucrainean", a spus Svitolina, care a izbucnit în plâns, în timp ce publicul a aplaudat şi a încurajat-o.

"Nu a fost uşor să mă concentrez. De dimineaţă a fost greu să citesc ştirile, aşa că mă bucur că am putut juca", a aăugat ea.

Elina Svitolina, favorită 21, a acces în sferturi la Wimbledon, după victoria în faţa sportivei chineze Xinyu Wang, locul 42 WTA, scor 6-2, 6-1.

Citește și
anglia-elvetia
Anglia învinge Elveția la loviturile de departajare după un meci modest în care primul șut pe poartă a venit în minutul 80

În "sferturi", Svitolina va juca împotriva Elenei Rîbakina, din Kazahstan, cap de serie 4.

Rusia a trimis, luni dimineaţă, în plină zi, rachete asupra oraşelor din Ucraina, ucigând cel puţin 37 de civili şi avariind semnificativ principalul spital de copii din Kiev, în cel mai grav atac aerian din ultimele luni. Părinţi cu bebeluşi în braţe au ieşit pe stradă în faţa spitalului, ameţiţi şi plângând după atacul aerian care a avut loc - fapt rar - în plină zi. Ferestrele au fost sparte şi panouri au fost smulse, iar sute de locuitori din Kiev ajutau la îndepărtarea resturilor.

Apărarea aeriană a doborât 30 din cele 38 de rachete care au fost folosite în atacul de luni, au declarat forţele aeriene. Cincizeci de clădiri civile, inclusiv clădiri rezidenţiale, un centru de afaceri şi două facilităţi medicale au fost avariate în Kiev, în oraşele centrale Kivoi Rog şi Dnipro şi în două oraşe din est, a declarat ministrul de interne. Dincolo de bilanţul deceselor, sunt peste 125 de răniţi, potrivit presei ucrainene.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult