Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Stefanos Tsitsipas, după ce Djokovic a intrat în Australia fără să fie vaccinat: ”Noi, majoritatea, arătăm ca niște proști”

Stefanos Tsitsipas, 23 de ani, locul 4 ATP, a ieșit la atac, după ce Novak Djokovic, 34 de ani, liderul clasamentului modial, a reușit să intre în Australia fără să fie vaccinat anti-Covid-19 și este pe cale să participe la primul Grand Slam al anului.

În opinia grecului, rivalul sârb, care și-a câștigat în instanță dreptul de a fi prezent la Antipozi, este de părere că s-a făcut o nedreptate și că Novak Djokovic a ”jucat după alte reguli”.

”Djokovic joacă după propriile reguli și a făcut ceea ce mulți jucători nu ar fi avut curajul, mai ales după ce ATP a anunțat anumite condiții pe care jucătorii trebuie să le îndeplinească pentru a intra in Australia. Nimeni nu ar fi crezut că poți intra în Australia nevaccinat și fără a respecta protocoalele. Ai nevoie de mult curaj pentru a face astta, să pui Grand Slam-ul în pericol. Cei mai mulți suntem vaccinați cu schema completă și am urmat toate protocoalele. Pe de altă parte, se pare că nu toți joacă după aceleași reguli. O mică parte alege propria cale, ceea ce ne face pe noi, majoritatea, să arătăm ca niște proști”, a declarat Stefanos Tsitsipas, potrivit Reuters

Cazul Djokovic a intrat în ”prelungiri” 

Chiar dacă a câștigat în instanță dreptul de a intra în Australia, Novak Djokovic nu este încă sigur că poate participa la Australian Open. Ministerul Imigrărilor îi poate anula din nou viza.

O decizie în cazul jucătorului sârb era așteptată joi, însă ministrul Alex Hawke a hotărât să amâne momentul în care se va pronunța.

Citește și
Novak Djokovic
Novak Djokovic susține că agentul său a completat greșit formularul de intrare în Australia

Dacă i se va permite să rămână în Australia, Novak Djokovic va juca în runda inaugurală a turneului Australian Open împotriva compatriotului său Miomir Kecmanovic, 22 de ani, locul 78 ATP. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult