Sport.ua: Mircea Lucescu are suma de 5 milioane de dolari blocată în băncile din Ucraina
Vezi aici ultimele informații despre Războiul din Ucraina | LIVE UPDATE
Problemele lui Lucescu legate de retragerea banilor s-au discutat iniţial în 2016, când tehnicianul a plecat de la Şahtior Doneţk, scrie site-ul ucrainean.
Guvernul ucrainean a impus restricţii în sistemul bancar, printre acestea numărându-se şi regula conform căreia o persoană nu poate retrage mai mult de 500.000 de dolari din conturile sale într-un an.
Preşedintelel clubului Dinamo Kiev, Igor Surkis, o persoană influentă în ţară, a promis că îl va ajuta pe Lucescu să retragă banii câştigaţi anterior în Ucraina, însă războiul face ca eforturile pentru acest lucru să fie cel puţin amânate şi situaţia rămâne incertă.
Mircea Lucescu ar avea la Dinamo Kiev un salariu anual de aproximativ 2 milioane de euro.
Sursa: News.ro
Etichete: razboi in ucraina , mircea lucescu , dinamo kiev , Kiev
Dată publicare: 10-03-2022 15:54