Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Serena Williams a fost botezată. Din ce cult religios face parte fosta mare jucătoare de tenis | VIDEO

La cinci luni după ce a renunțat la tenis, Serena Williams, 41 de ani, a fost boteazată, duminică, 8 ianuarie, în cadrul uneei ceremonii care a avut loc într-o biserică a cultului Martorilor lui Iehova din West Palm Beach, Florida.

În copilărie, Serena și sora ei, Venus, au primit învățătura acestei confesiuni reiligioase, însă cea care a câștigat 23 de titluri de Mare Șlem nu a fost o practicantă la maturitate, scrie blackenterprise.com, care citează Sportskeeda.

„A fi Martor al lui Iehova este ceva important pentru mine, dar nu am fost un credincios practicant niciodată cu adevărat, deși mi-am dorit să fac acest lucru”, spunea în 2017, pentru Vogue, Serena Williams.

Acum, situația s-a schimbat complet. Fosta mare sportivă a arătat tuturor drumul pe care vrea să îl urmeze alături de soțul ei, Alexis Ohanian, și de fiica lor de 5 ani, Alexis Olympia Ohanian Jr.

„Alexis a crescut fără să meargă la vreo biserică, dar chiar este receptiv și chiar preia conducerea acum. El pune nevoile mele pe primul loc”, a mai spus fosta mare jucătoare de tenis.

Citește și
serena williams
Serena Williams se retrage cu o avere de 260 de milioane de dolari
Martorii lui Iehova nu își serbează zilele de naștere

Potrivit site-ului oficial al Martorilor lui Iehova, cei care fac parte din acest cult sunt creștini și urmează învățăturile Bibliei.

Martorii lui Iehova nu îl consideră pe Iisus Hristos ca fiind „Dumnezeul Atotputernic”, ci doar fiul lui Dumnezeu.

Martorii lui Iehova nu își serbează zilele de naștere deoarece consideră că „astfel de sărbători nu îi sunt plăcute lui Dumnezeu”.

În 2018, înainte de a lua startul la US Open, Serena Williams a spus, într-o conferință de presă, că ea și soțul ei nu vor organiza o petrecere în cinstea primei aniversări a fiicei lor, Alexis Olympia.

„Suntem Martorii lui Iehova, așa că nu facem asta”, a spus Serena Williams, într-o conferință de presă.

Aproape nouă milioane de oameni din întreaga lume fac parte din această conesiune religioasă.

Ioan Ovidiu Sabău, printre cei mai cunoscuți Martori din România

În România, printre celebritățile care fac parte din cultul Marotii lui Iehova se numără fostul fotbalist Ioan Ovidiu Sabău, 54 de ani, dar și fosta gimnastă Oana Ban, 37 de ani, campioană olimpică în 2004.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult