Prima reacție a Simonei Halep după calificarea în turul III al Australian Open
Deși accidentată la glezna stângă, Simona Halep a reușit să nu-și arate vulnerabilitatea în fața adversarei sale și a învins-o decisiv, în turul doi al Australian Open.
Imediat după meci, locul I mondial a ținut să le mulțumească spectatorilor și fanilor.
„Cred că am jucat bine astăzi. Nu e simplu să joci cu Bouchard, ea stă mult aproape de linia din spate. Mi-a zis că trebuie să găsesc unghiuri și am făcut-o. Mă simt foarte bine pe acest teren și vreau să le mulțumesc fanilor. Chiar dacă sunt puțin accidentată, m-am simțit bine. Mă bucur că m-am calificat în turul trei, după ce în ultimii ani am ieșit devreme”, a reacționat Simona imediat după meci.
Atunci când a fost întrebată despre starea sa de sănătate, Simona a dat asigurări că se simte bine și că încearcă să ignore durerea.
„Simt durerea dar nu m-am gândit la ea, am vrut doar să joc și să câștig. Nu simt presiune fiind pe locul 1 mondial, muncesc și vreau să câștig fiecare meci. Vreau să-i mulțumesc lui Darren Cahill și echipei mele, datorită lui am ajuns numărul 1 mondial, mă bucur să joc la el acasă", a adăugat locul I mondial.
Sursa: Pro TV
Etichete: simona halep , reactie , australian open , meci
Dată publicare: 18-01-2018 11:36