Președintele FC Barcelona anunță lansarea unei noi versiuni a Super Ligii. Cine ar face parte din proiectul renegat de UEFA
FC Barcelona, Real Madrid şi Juventus Torino sunt singurele care mai susţin proiectul Super Ligii, a cărui lansare a eşuat în aprilie 2021, după ce celelalte nouă cluburi fondatoare şi-au retras rapid sprijinul.
În octombrie, s-a anunţat că există planuri de relansare a competiţiei, directorul executiv al firmei A22 Sports Management, Bernd Reichart, promiţând un "format deschis", în timp ce caută sprijin pentru propunere.
UEFA i-a numit "lacomi" pe susţinătorii Super Ligii după o întâlnire cu Reichart în luna noiembrie, în timp ce avocatul general al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), Athanasios Rantos, a dat o lovitură proiectului acestei competiţii, declarând că UEFA şi FIFA ar putea sancţiona legal cluburile participante.
”Super Liga va fi o competiție deschisă”Cu toate acestea, Laporta rămâne optimist în ceea ce priveşte proiectul Super Ligii, cluburile rămase sperând că CJUE va decide că orice sancţiuni luate de UEFA sunt incompatibile cu legislaţia UE în domeniul concurenţei.
"În martie sau aprilie vom avea hotărârea CJUE. Va fi o sentinţă foarte importantă şi cred că va fi benefică pentru cluburi", a declarat joi Laporta la postul de radio Cadena SER.
"Super Liga va fi o competiţie deschisă. Nu aş fi intrat în acest proiect dacă nu ar fi fost o competiţie deschisă", a spus oficialul Barcei. Potrivit lui, UEFA ar putea avea un loc în conducerea Super Ligii.
"Dacă hotărârea este favorabilă, cred că Super Liga va fi o realitate în 2025", a afirmat Laporta.
Toate cele şase cluburi din Premier League implicate iniţial în Super Ligă - Manchester City, Manchester United, Arsenal, Tottenham, Chelsea şi Liverpool - şi-au retras sprijinul în urma unei reacţii acerbe a publicului şi a presei în primăvara lui 2021.
Echipele din Anglia nu vor participa la prima ediție a Super LigiiLaporta nu se aşteaptă ca echipele engleze să participe la prima ediţie a unei viitoare Super Ligi, deşi crede că în cele din urma ele se vor alătura competiţiei dacă aceasta va avea succes.
"Vom avea o competiţie europeană care concura cu Premier League. Cred că echipele engleze nu vor intra de la început. Ne-ar plăcea ca ele să vină, dar părerea mea este că la început nu o vor face. Cred că totul se va termina mai târziu cu o fuziune", a spus preşedintele Barcei.
Este cunoscută relaţia proastă dintre Laporta şi preşedintele Ligii spaniole de fotbal (LaLiga), Javier Tebas, despre care crede că nu face destul pentru a se asigura că echipele din Spania pot concura cu cele din Anglia.
"Relaţia noastră personală nu a fost niciodată rea, dar a fost tensionată. Tebas este un om complicat. Ar trebui să fie mai preocupat de recuperarea abonaţilor care urmăresc fotbalul la televizor, de creşterea veniturilor fotbalului spaniol", a subliniat Laporta.
"Apărăm controlul financiar, dar dacă faci o comparaţie între Premier League şi Liga Spaniola... depinde de noi să-i facem să se uite la asta", a continuat responsabilul Barcei.