Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Început glorios pentru Argentina în calificările pentru Cupa Mondială. Messi a adus victoria

Un gol marcat de Lionel Messi în repriza a doua a permis Argentinei să învingă joi Ecuadorul cu scorul de 1-0, pe teren propriu, şi să înceapă cu dreptul campania de calificare la Cupa Mondială din 2026.

Messi a înscris din lovitură liberă, în minutul 77, scrie news.ro.

„Am jucat împotriva unei echipe foarte bune, cu jucători buni şi puternici fizic", a declarat Messi.

"Toată lumea vrea întotdeauna să învingă Argentina şi cu atât mai mult acum că suntem campioni mondiali.

Nu ne putem relaxa, trebuie să îmbunătăţim ceea ce am făcut până acum. Obiectivul este să ne calificăm din nou la Cupa Mondială. Ne-am bucurat foarte mult de ceea ce am făcut, dar trebuie să privim înainte".

Potrivit Reuters, reuşita lui Messi l-a făcut pe argentinian să îl egaleze pe prietenul său apropiat Luis Suarez din Uruguay în topul celor mai buni marcatori din toate timpurile în competiţia sud-americană de calificare, cu 29 de goluri.

Citește și
Karim Benzema
Balonul de Aur 2023. Messi, Benzema şi Haaland sunt printre nominalizați. Ronaldo şi Neymar, marile absențe

Argentina va juca următorul meci, marţi, pe terenul Boliviei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult