Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Debut cu dreptul pentru Halep, în primul turneu din 2021. Românca a învins-o pe rusoaica Potapova

Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul doi WTA, a câştigat primul său meci oficial din 2021, cu 6-4, 6-4 în faţa rusoaicei Anastasia Potapova, luni, în runda a doua a turneului Gippsland Trophy (WTA 500) de la Melbourne.

După victoria obţinută vineri în demonstrativul cu liderul mondial Ashleigh Barty, Halep a făcut un joc foarte bun şi a reuşit să câştige într-o oră şi 22 de minute în faţa tinerei Potapova (19 ani, 101 WTA), la capătul unui meci de un nivel ridicat de ambele părţi, transmite Agerpres.

După trei break-uri consecutive în debutul partidei, Halep a reuşit să se desprindă la 3-1 şi a mers până la finalul setului cu acest avantaj, câştigând cu 6-4.

În actul secund, Potapova făcut un break la 2-1 şi şi-a majorat avantajul la 3-1, însă Halep a revenit şi a restabilit egalitatea (3-3). Rusoaica a mai condus o dată, cu 4-3, dar fostul lider mondial a egalat şi a reuşit un break decisiv, impunându-se cu 6-4.

Halep a avut 5 aşi în acest meci şi a făcut 2 duble greşeli, iar Potapova a avut un as şi două duble greşeli.

Citește și
Halep
Ce spune Simona Halep despre vaccinarea anti-COVID. Mărturia sportivei, după ce a contractat virusul

Potapova a avut un procentaj mai bun la primul serviciu (65%-60%), dar Halep a fost mai bună la al doilea (65%-33%).

Halep, principala favorită a turneului, şi-a asigurat un cec de 5.500 dolari şi 55 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe câştigătoarea dintre australianca Destanee Aiava şi germanca Laura Siegemund, victorioasă în faţa Monicăi Niculescu în două seturi, cu 7-5, 6-4.

La dublu, Monica Niculescu şi Patricia Ţig s-au calificat în optimi, după 5-7, 7-6 (3), 10-6 cu perechea Caroline Garcia (Franţa)/Nadia Podoroska (Argentina). Româncele au obţinut victoria în două ore şi 6 minute.

Niculescu şi Ţig, care şi-au asigurat un cec de 2.670 dolari şi 55 de puncte WTA la dublu, vor juca în optimi cu favoritele numărul patru, Andreja Klepac (Slovenia)/Elise Mertens (Belgia).

În alt meci din primul tur la dublu, Irina Begu şi chinezoaica Qiang Wang au fost întrecute de cuplul Laura Siegemund (Germania)/Vera Zvonareva (Rusia), cu 6-2, 6-3, favoritele numărul şapte câştigând în 58 de minute.

Begu şi Wang vor fi recompensate pentru participare cu 2.020 dolari şi un punct WTA.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult