Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cupa Mondială 2018. Franţa a învins Uruguay cu 2-0 şi este prima semifinalistă

Reprezentativa Franţei a învins, vineri, cu scorul de 2-0, selecţionata Uruguayului, într-un meci din sferturile de finală ale Cupei Mondiale, disputant la Nijni Novgorod.

Golurile au fost marcate de Raphael Varane ’40 şi Antoine Griezmann ’61.

Varane a înscris cu capul, după o lovitură liberă executată de Griezmann.

Griezmann a stabilit scorul final cu un şut din afara careului, fază la care Muslera a avut contact cu mingea, dar a greşit şi balonul a ajuns în plasă.

Uruguay: Muslera - Cáceres, Giménez, Godin, Laxalt – Torreira – Nández (Urretaviscaya ’73), Bentancur (Rodriguez ’59), Vecino - Luis Suárez, Stuani (Gomez ’59). Selecţioner: Oscar Tabarez.

Franţa: Lloris - Pavard, Varane, Umtiti, Lucas - Kanté, Pogba, Tolisso (Nzonzi ’80) – Mbappé (Dembele ‘88), Griezmann (Fekir '90+3) - Giroud. Selecţioner: Didier Deschamps.

Citește și
Suedia, Cupa Mondială
Cupa Mondială 2018. Suedia a învins Elveţia cu 1 - 0 şi s-a calificat în sferturile de finală

Partida a fost arbitrată de argentinianul Nestor Pitana.

În semifinale, Franţa va întâlni selecţionata care se va impune în meciul Brazilia – Belgia, programat la ora 21.00, la Kazan.

Ultimele două partide din sferturile de finală se vor disputa sâmbătă: Suedia – Anglia (ora 17.00, Samara), Rusia – Croaţia (ora 21.00, Soci).

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult