Un tânăr din Suceava și-a dat foc la casă și la cea a tatălui său în timp ce recita din Biblie. Cum s-a terminat
Incidentul a avut loc sâmbătă, când polițiștii au fost sesizați că arde o casă în localitatea Cornu Luncii, scrie Obiectiv de Suceava.
Proprietarul, în vârstă de 63 de ani, a spus că s-a certat cu fiul său, de 28 de ani, iar acesta, aflat sub influența băuturilor alcoolice și foarte agitat, i-a dat foc la casă, apoi și-a incendiat și propria locuință, aflată în apropiere.
Potrivit declarațiilor tatălui, fiul recita în tot acest timp din Biblie.
Cauza incendiului a fost „folosirea intenționată a unei surse de aprindere pentru a genera incendiul”, iar în urma incendiului nu au rezultat victime omenești sau animale și nici nu a existat pericol de propagare la alte locuințe ori bunuri aflate în vecinătate.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere.
Tânărul a fost internat la spitalul de neuropsihiatrie, în vederea expertizării și stabilirii discernământului.