Studiu: 90.000 de români sunt sclavi. În ce țări sunt traficați
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Informaţiile sunt furnizate de Indexul Global al Sclavagiei şi plasează ţara noastră pe locul 19 în rândul statelor europene în care este monitorizat acest fenomen. Cei de la Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane admit că românii sunt traficaţi în special în Occident, dar afirmă că datele din această analiză sunt mult mai mari decât cele oficiale.
Global Slavery Index, adică Indexul Sclaviei Globale, este o organizaţie mondială care monitorizează acest fenomen şocant pentru mileniul trei.
Potrivit studiului, din 50 de ţări europene, ţara noastră este pe locul 19 cu 4 sclavi la mia de locuitori. Pe primele locuri sunt Turkmenistan şi Belarus cu 10 sclavi la mia de locuitori.
Ţările din vestul Europei, Italia, Spania, Germania, Luxembourg, se află după noi cu aproape 2 sclavi la mia de locuitori.
Ţara noastră este la acelaşi nivel din 2016, arată indexul. La nivel internaţional suntem pe locul 86 din 167.
Indexul ia în considerare câteva tipuri de sclavie: munca prost plătită, traficul de persoane, femeile prinse în căsătorii abuzive şi aşa numita sclavie a împrumuturilor.
Astfel de situaţii au fost descoperite la Berevoieşti, Argeş, în 2016, când poliţia a găsit 40 de persoane ţinute în lanţuri şi obligate să muncească.
Reprezentanţii Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane susţin că cifrele reprezintă o estimare statistică mult prea mare faţă de datele oficiale pe care le deţin, iar fenomenul ar fi în scădere în România. În plus, o mare parte a sclaviei ar avea loc în Vest, în Italia, Spania şi Marea Britanie.
Mihai Şerban, ofiţer al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane: "Anul trecut, 662 de victime, mai puțin decât anii trecut. În afara unei nevoi pe care noi o numim cerere, traficul de persoane nu ar exista."
Ministrul de Interne al Italiei, Matteo Salvini, a declarat că va încerca să eradicheze mafia din Sudul Italiei, dar susţine că dacă nu ar exista români, bulgari sau polonezi disperaţi care poţi fi exploataţi, fenomenul ar dispărea.
"Există o criminalitate mafiotă pe care intenţionez s-o eradichez stradă cu stradă, sat cu sat, prin toate mijloacele legale. Dacă n-ar exista mii de oameni disperaţi pe care să-i exploateze, atunci lor le-ar fi fost mai greu să facă afaceri", a spus Matteo Salvini.
La nivel global sunt peste 40 de milioane de persoane aflate în sclavie modernă. 70 la sută sunt femei, 30 la sută - bărbaţi.