Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Simulare Evaluare Națională 2018. Elevii din clasa a VIII-a își testează cunoștințele

Simulare Evaluare Națională 2018. Ministerul Educaţiei Naţionale organizează, în perioada 5 - 7 martie, la nivel naţional, simularea evaluării naţionale.

Potrivit Agerpres, sunt aşteptaţi să participe cei aproape 180.000 de elevi înscrişi în clasa a VIII-a la începutul anului şcolar 2017 - 2018.

Conform calendarului, luni, 5 martie, are loc proba de Limba şi literatura română, marţi, 6 martie, proba la Matematică, iar miercuri, 7 martie, cea de Limba şi literatura maternă.

Comunicarea rezultatelor este prevăzută pentru data de 16 martie.

"Probele încep la ora 9,00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8,30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev", precizează Ministerul Educaţiei Naţionale, într-un comunicat.

Subiectele sunt elaborate de specialiştii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare, în mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro, şi sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacităţile elevilor pe temele prevăzute în programa de examen şi parcurse până la această dată.

Citește și
elevi bacalaureat
Bacalaureat 2018. Elevii se pregătesc pentru proba de aptitudini

Potrivit comunicatului, corectarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea de evaluare națională.

"Notele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesaţi. În acelaşi timp, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, scopul fiind îmbunătăţirea performanţelor şcolare", subliniază MEN.

MEN precizează că obiectivele simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile examenului pe care îl vor susţine la finalul ciclului gimnazial, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obţinerii unor rezultate satisfăcătoare la probele din luna iunie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult