Se extinde programul ''Tomata''. Ce noi legume vor fi incluse

×
Publicitate

Programul ''Tomata'' se extinde în acest an şi va cuprinde alte 4 legume: varza, vinete, castraveţi şi ardei.

Ministrul Agriculturii, spune, în plus, că sumele pe care le vor lua agricultorii vor fi acordate diferenţiat: pentru vânzare directă şi pentru industria de conserve.

Noile măsuri, ar trebui să scadă importurile, deşi acest lucru nu s-a întâmplat în cazul roşiilor, nici după patru ani de subvenţii. Un român mănâncă anual, în medie, 8 kilograme de legume proaspete.

După patru ani şi 173 de milioane de euro care au ajuns la cultivatori, noi mâncăm şi mai multe roşii din alte ţări ca înainte de lansarea programului "Tomata". O spune chiar ministrul Agriculturii. Deşi consumul a rămas constant, anual, importurile au crescut, în medie, cu 15 procente. Şi au ajuns la 86 de mii de tone de roşii, cam 4300 de tiruri.

Adrian Oros, ministrul Agriculturii: "Constant în fiecare an importurile de tomate au crescut apoi în multe locuri programul a fost fraudat pentru că nu era foarte sigur din punct de vedere al managementului programului."

Citește și
Mai multe sate din România cer și ele metrou. ”Solicităm autorităților competente măsuri concrete”
Mai multe sate din România cer și ele metrou. ”Solicităm autorităților competente măsuri concrete”

Doar în judeţul Olt au fost descoperite peste patru sute de dosare fictive. În alte judeţe însă, cum este Constanța, subvenţiile au adus mai multe roşii pe piaţă şi în magazine, tot timpul anului.

Pentru producătorii mici a fost o gură de oxigen, s-au dezvoltat, au crescut solarii, s-a văzut. Retail-ul este interesat să cumpere marfă de la noi dar noi nu avem atâta marfă să o dăm peste tot.

Ministerul vrea să susţină acum pe lângă roşii alte patru legume, toate cultivate în spaţii protejate. Vorbim de ardei, varza, castraveţi şi vinete. La rândul lor, legumicultorii propun ca subvenţiile să fie acordate pe tot parcursul anului, astfel încât să nu fie încurajate culturile doar în anumite perioade.

Sumele la hectar nu au fost stabilite încă. Prin programul Tomata, un agricultor care avea peste o mie de metri de spaţii protejate primea cel mult 3 mii de euro.

Pe viitor sumele ar putea fi diferenţiate în funcţie de cheltuieli. De exemplu, o mie de euro la hectar pentru vinete şi varză, 3 mii de euro pentru roşii. Sumele vor varia şi în funcţie de destinaţie: vânzare în pieţe sau industria conservelor unde avem mare nevoie de materie primă. Tot pentru legumicutori, în următorii 2 ani, ministerul agriculturii a alocat încă 150 de milioane de euro, doar pentru solarii. Şi încă 50 de milioane de euro pentru procesare şi depozitare.

În 2014, în România erau puţin peste 2 sute de hectare de sere şi solarii. În 2020, vorbim deja de 1500 de hectare, cu o producţie totală de peste 160 de mii de tone. Şi agricultorii cred că încă mai este nevoie de spaţii protejate mai ales că românul mănâncă legume, aproximativ 8 kg lunar, potrivit INS.

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Mai multe sate din România cer și ele metrou. ”Solicităm autorităților competente măsuri concrete”
Mai multe sate din România cer și ele metrou. ”Solicităm autorităților competente măsuri concrete”

Locuitorii mai multor localități din nordul Bucureștiului au inițiat o petiție prin care cer ca metroul să ajungă și în nordul județului Ilfov, invocând probleme majore de mobilitate. 

România urcă în topul celor mai influente țări din lume. Domeniul în care ne aflăm între primele 40 de națiuni
România urcă în topul celor mai influente țări din lume. Domeniul în care ne aflăm între primele 40 de națiuni

România a urcat în topul puterii globale ”soft”, a celor mai influente țări din lume, în primul rând datorită unei percepții mult îmbunătățite asupra mass-media, tehnologiei și unor atribute precum generozitatea și încrederea. 

Ieșenii vor arunca gunoiul doar cu cardul sau aplicație pe telefon. Cum funcționează ”insulele ecologice”
Ieșenii vor arunca gunoiul doar cu cardul sau aplicație pe telefon. Cum funcționează ”insulele ecologice”

Municipalitatea va schimba aproximativ 35 la sută din punctele gospodăreşti din Iaşi, cu ajutorul a 175 de ansambluri de containere supraterane şi subterane digitalizate pentru colectarea separată de deşeuri menajere.

Recomandări
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

LIVE UPDATE. O lume întreagă așteaptă discursul președintelui Donald Trump la Forumul Mondial de la Davos
LIVE UPDATE. O lume întreagă așteaptă discursul președintelui Donald Trump la Forumul Mondial de la Davos

Toate privirile sunt astăzi îndreptate spre Davos, unde președintele SUA Donald Trump va ține un discurs, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos
„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos

Discursul premierului Canadei, Mark Carney, la Forumul din 2026 de la Davos a provocat aplauze prelungite, notează BBN Bloomberg, care a făcut și o trecere în revistă a modului în care a fost receptat în media internațională acest discurs.