Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Recensământ 2022. Deficit de recenzori în orașele mari. Bucureștiul are doar jumătate din personalul necesar

Your browser doesn't support HTML5 video.

Etapa a doua din recensământul populației merge mai greu. În marile orașe nu sunt suficienți recenzori care să culeagă datele din teren. Bucureștiul de pildă are doar jumătate din personalul necesar.  

Autoritățile se gândesc să apeleze la funcționarii publici din fiecare localitate, care ar putea fi plătiți separat.

La Primăria Sectorului 3, 30 de persoane au încheiat cursul de recenzor. La final au dat un examen, iar cei admiși pot pleca pe teren în zilele următoare.

Un recenzor poate strânge din formulare într-o singură zonă până la 9.000 de lei.

Laurenţiu Paul Ştefan, coordonator recensământ Sector 3: ”Vin și pleacă, am avut 200 și ceva și am rămas cu jumătate”.

Florian Neagu a fost și la recensământul din 2011. Ne spune că spiritul civic, dar și banii l-au convins să participe din nou.

Citește și
Recensământul populației se amână pentru că nu sunt gata tabletele. E criză de recenzori, deși se câștigă și 9.000 lei net
Recensământul populației se amână pentru că nu sunt gata tabletele. E criză de recenzori, deși se câștigă și 9.000 lei net

Crede că procesul ar merge mai repede dacă oamenii ar fi mai receptivi. În principiu, recenzorul anunță fie telefonic, fie prin afișe, când va veni în zona.

”Bună ziua, cu recensământul. . . ”.

”Sunt mulți care mă resping, dar eu revin. Poate nu a avut o zi bună”.

Cei care refuză recenzare pot fi amendați cu 5.000 de lei

Dacă cetățeanul refuză sau și după câteva telefoane nu participă la recensământ, recenzorul îl va raporta și riscă amendă de până la 5.000 de lei.

În acest moment, județele Botoșani, Vrancea, Vâlcea, Bacău, Gorj și Călărași au un procent foarte mare de recenzare. La coadă sunt Timiș, București, Tulcea, Harghita și Ilfov.

INS: ”Vom porni o campanie de informare să atragem recenzori, ne gândim la funcționari”.

Reprezentanții Institutului de Național de Statistică spun că ,din prima etapa a recensământului, 2 milioane de formulare au fost invalidate de platformă. Însă în cele mai multe cazuri cetățenii le-au refăcut. Restul vor fi vizitați acasă de un rezenzor.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult