Proteste la Craiova, după ce restaurantele au fost din nou închise. ”Nu poți să faci o bătaie de joc la adresa oamenilor”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Revoltați că s-au trezit peste noapte nevoiți să pună lacătul pe ușă, cei din domeniu au protestat luni seară.
”Vrem să muncim, nu vrem să cerșim!”.
Este mesajul transmis de oamenii din industria ospitalității, adunați luni seară în fața sediului Prefecturii Județului Dolj.
Protestatarii sunt nemulțumiți că, după doar cinci zile de la momentul în care au primit undă verde pentru a deschide restaurantele, autoritățile au schimbat foaia brusc.
Și au anunțat că localurile, sălile de spectacole și cinematografele din Craiova vor avea din nou lacătul pe usă.
Alexandru Domozină, administrator: ”În toate țările civilizate se anunță cu o săptămână, două săptămâni înainte, pe data cutare se închide, nu poți să faci o bătaie de joc la adresa oamenilor. Nu poate să existe așa ceva!”.
Duminică, rata de infectare cu SARS-COV-2 în Craiova a fost de 2,96 la mia de locuitori.
Restricțiile sunt valabile 2 săptămâni
Însă decizia responsabililor de a impune măsuri stricte a fost luată pe baza datelor de sâmbătă, când rata de îmbolnăvire se ridica la 3,03.
Marius Bănică, președinte asociației Horeca Oltenia: ”O măsură se ia pe 14 zile după care poate fi reevaluată. În acest moment dumnealor au luat o măsură după 5 zile”.
”Nu avem nimic concret să ne spună, nu vedem un plan pentru, nu vedem nimic, suntem în ceață totală. Nu există nimic concret pentru noi”.
Proprietarii localurilor și angajații nu știu încotro să o apuce, mai ales că, odată ce au fost lăsați să primească din nou clienți, s-au aprovizionat cu marfă, pe care acum nu o pot folosi.
Restricțiile au intrat în vigoare duminică noapte și sunt valabile două săptămâni.