”Profesorul de fericire” a venit în România și dezvăluie cum putem atinge cea mai profundă stare de bine
Your browser doesn't support HTML5 video.
Tal Ben-Shahar a creat cel mai popular curs de la Harvard, de psihologie pozitivă. Câteva secrete le-a învăţat de la bunicii lui, născuţi în România, la Sighet.
Există atâtea tipuri de fericire, câţi oameni sunt pe pământ. Şi totuşi unele lucruri ne unesc. Devenim mult mai uşor nefericiţi. Dacă sunteţi în această situaţie, nu vă îngrijoraţi. Chiar asta este primul pas către cea mai profundă stare de bine, spune profesorul celui mai popular curs de la Harvard, de psihologie pozitivă.
Tal Ben-Shahar: ”Dacă îmi zic că o să fiu fericit tot timpul, că pot să fiu fericit tot timpul, asta de fapt mă va face nefericit, pentru că nu e realist. Aşa că dacă am emoţii dureroase precum tristeţea, frustrarea, furia, invidia sau anxietatea, trebuie să le accept. Trebuie să îmi iau mie permisiunea să fiu om!”
Tal Ben-Shahar spune că putem învăţa să fim mai fericiţi. Contribuie la o stare de bine sportul, discuţiile cu prietenii sau cu familia față în faţă, nu cu ajutorul telefonului, dar mai ales exersarea recunoştinţei.
Tal Ben-Shahar: ”Ne amintim că avem atât de multe lucruri în jurul nostru, le apreciem atunci când ne îmbolnăvim sau când pierdem ceva. Aşa că trebuie să ne amintim că totul este un miracol.”
Dar banii ... aduc fericirea?
Tal Ben-Shahar: ”Banii, în general, în general, nu contribuie la fericire. Sunt oameni plini de succes care nu doar că nu sunt fericiţi, se simte deplorabil. Şi vedem asta pentru că şi ei credeau că succesul sau banii îi vor face fericiţi. Şi nu a fost aşa.”
Cel mai bun exemplu de fericire, spune profesorul, este bunica lui, născută chiar aici, în România. A supravieţuit lagărului de la Auschwitz şi după război s-a mutat cu familia în Israel. O vorbă spusă după o vizită la mormântul surorii ei l-a făcut să vadă altfel viaţa.
Tal Ben-Shahar: ”S-a uitat la mine, apoi s-a uitat la cer şi mi-a zis: "ştii, Talig, asta este o lume atât de frumoasă! Ce păcat că trebuie să plecăm." Şi m-am gândit că dacă bunica, care a trecut prin atâtea dificultăţi, îmi zice că e o lume frumoasă, am crezut-o. Ea a rămas optimistă, a rămas bună.
Fericirea nu este o linie de la zero la unu. Fericirea e continuă, e călătorie cât o viaţă întreagă. O călătorie care se termină atunci când viaţa se termină.”