PMB: S-a reluat furnizarea căldurii la blocurile din Sectoarele 2 şi 3 afectate de avarii
Anunțul a fost făcut de către Primăria Capitalei, citând informaţii transmise de compania Termoenergetica, potrivit Agerpres.
"Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti anunţă luni că s-a reluat furnizarea agentului termic pentru apă caldă şi căldură pentru blocurile din Sectoarele 2 şi 3 afectate de cele două avarii produse duminică la Magistrala I - CET Sud. Lucrările pentru remedierea avariilor au fost finalizate în cursul serii de duminică, sistemul a fost încărcat în cursul nopţii, iar, în prezent, echipele de lucru ale companiei sunt în teren pentru verificarea punctelor termice şi execuţia ultimelor manevre de echilibrare a sistemului", a transmis PMB.
Municipalitatea cere scuze pentru disconfort bucureştenilor afectaţi şi le mulţumeşte pentru înţelegere.
Directorul general adjunct al Termoenergetica, Adrian Gîtlan, declarat, duminică, că 449 de blocuri din Sectorul 3 au rămas fără căldură şi apă caldă, iar în cazul altor câteva sute de imobile din Sectoarele 2 şi 3 căldura şi apa caldă sunt furnizate sub parametri, echipele de intervenţie acţionând pentru remedierea avariilor.
"Sunt două avarii pe un tronson al Magistralei 1 Sud, care alimentează Sectoarele 2 şi 3. Avariile sunt izolate, tronsonul este izolat şi se lucrează la remedierea avariilor. O avarie este micuţă, se va remedia repede, una este ceva mai mare, o să dureze un pic mai mult. Sunt afectate 40 de puncte termice, însumând 449 de blocuri din Sectorul 3, care nu au nici apă caldă, nici căldură", afirma Gîtlan.