O plângere penală a fost depusă împotriva ÎPS Teodosie, pentru slujba de Bobotează
La sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa a fost înregistrată, miercuri, o plângere penală pe numele Arhiepiscopului Tomisului pentru zădărnicirea combaterii bolilor, legată de slujba de Bobotează care a fost oficiată de IPS Teodosie.
Documentele vor fi predate de poliţişti către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa pentru continuarea cercetărilor.
Arhiepiscopia Tomisului a reacţionat, considerând plângerea penală neîntemeiată. Potrivit News.ro, Arhiepiscopia a precizat că procesiunile religioase sunt permise şi că ÎPS Teodosie nu poartă răspunderea păstrării distanţei fizice sau purtării măştii pentru participanţii la slujbă. "ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, nu poartă răspunderea păstrării distanţei fizice sau a purtării măştii din partea participanţilor la slujbă, aceste responsabilităţi fiind ale fiecărui participant în parte”, se arată în comunicatul Arhiepiscopiei Tomisului. Mii de credincioşi au participat la slujba de Bobotează de la Constanţa. Ei au pornit de la Catedrala Arhiepiscopală către Portul Tomis, acolo unde a avut loc ceremonia, fiind însoţiţi de preoţi şi de Arhiepiscopul Tomisului care a parcurs acel drum într-o caleaşcă trasă de doi cai.
În Portul Tomis mai multe echipe de jandarmi s-au aflat în mulţime şi au încercat să îi determine pe participanţii la evenimentul religios să păstreze distanţa fizică şi să poarte corect masca de protecţie.
Sursa: News.ro
Etichete: constanta , plangere penala , teodosie , boboteaza
Dată publicare: 07-01-2021 16:46