Leguma care s-a scumpit din cauza secetei. E folosită inclusiv pentru deserturi
Your browser doesn't support HTML5 video.
În bucătărie, dovlecii sunt extrem de versatili. Pot fi gătiți la cuptor sau în tigaie, ca desert ușor de toamnă sau garnitură. Cu puțină imaginație, spun bucătarii, rezultatul poate fi spectaculos.
Un fermier din Buzău a cultivat două hectare cu dovleci. Dacă anul trecut a obţinut aproape 35 de tone la hectar, acum crede că va recolta puţin peste 20 de tone.
Ionel Horhocea, fermier: „Anul acesta, este un pic mai slăbuţă faţă de anul trecut, pentru că nu a plouat. Nu a plouat de cel puţin două luni şi jumatate.''
Dovleacul este o adevărată comoară în mâinile bucătarilor. Iată cum se transformă într-un cheescake delicios cu biscuiţi, coacăze şi mere caramelizate.
Bucătar: „În prima fază, o să tăiem dovleacul şi o să-l punem la fiert împreună cu ghimbirul ca să facem un piure. Punem zahărul, o să-l punem la fiert.”
Până fierb bucăţile de dovleac şi ghimbir, pregătim cremă şi biscutii pentru straturile deşertului.
Marius Muntean, chef: „Punem crema de brânză. Luăm pe tel şi verificăm dacă stă. O să venim şi cu piureul de dovleac, aromat cu ghimbir. Crema o să se mai lase foarte puţin."
Din biscutii zdrobiţi şi frământaţi cu unt, se face un aluat uşor.
Chef: „Dovleacul s-a fiert, acum îl scoatem într-o cratiţă mai rece. Important e să băgăm piureul de dovleac rece în cremă. L-am făcut piure, l-am amestecat, s-a răcit la temperatura camerei şi acum îl punem peste crema de brânză, dă şi o culoare interesantă."
Într-un bol transparent, se aşează un strat de biscuiţi, unul de cremă şi tot aşa. Iar la final.
Marius Muntean, chef: „Punem un ciorchine de coacăze roşii, iar acum folosim două felii de măr, tăiate subţiri pe care le caramelizăm. Pentru decor putem folosi nişte zahăr caramelizat, tăiem feliile de măr, le caramelizăm.”
Pentru amatorii de fripturi, dovleacul poate fi o garnitură foarte gustoasă. Curăţat şi făcut cubuleţe, date puţin cu ulei, dovleacul e gata să fie pus pe foc.
Marius Rafa, chef: „După ce s-a caramelizat uşor dovleacul, o să venim cu puţin morcov, puţină ceapă, puţin ardei roşu capia. Maxim 5 minutele, e suficient."
În altă tigaie, punem carnea la prăjit. O lăsăm la rumenit un minut şi jumătate pe fiecare parte. Odată ce garnitură de dovleac şi carnea sunt gata, le aranjăm pe o farfurie, cu zeamă de lămâie şi câteva frunze verzi.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!