Industria cosmeticelor din România, pe o pantă descendentă, din cauza pandemiei
Your browser doesn't support HTML5 video.
Vânzările sunt în scădere de până la 30% de la începutul pandemiei, în special la produsele de machiaj. Cum era de aşteptat, cel mai puţin cumpărate au fost rujurile. Şi asta pentru că, în cea mai mare parte a timpului, femeile sunt nevoite să poarte masca de protecţie. Cumpărăm, însă, mai mult săpun şi şampon.
S-au schimbat regulile în magazine. Clienţii nu mai au voie să testeze produsele pe piele, însă pot lua acasă mostre. Dacă, înainte, cele mai cerute erau rujurile, fardurile de pleoape ori pudra, acum se simte o creştere în rândul produselor de epilat, spun specialiştii.
Tânără: „M-am axat mai mult pe îngrijirea tenului şi a corpului şi nu pe machiaj, pentru că oricum nu a trebuit să arătăm bine în public”.
Tânăra: „Singurul lucru care a fost e rimel, sau tuș de ochi, pentru că cel mai tare se văd ochii, restul feţei e acoperit”.
Iar renunţarea la aplicarea unui strat de machiaj s-a resimţit în vânzările producătorilor începând din martie.
Mircea Turdean, director general al Farmec: „Suntem undeva cam la un 10% scăderi pe cosmetice faţă de primele șase luni ale anului anterior. Scăderi pe care noi am încercat să le acoperim prin a identifica alte grupe de produse, de exemplu acei dezinfectanţi”.
În 2019, piaţa de cosmetice din România a fost de aproape 5 miliarde de lei. Criza sanitară, însă, a lovit brutal, mai ales că mall-urile au fost multă vreme închise, arata o analiză a companiei de cercetare de piaţă Euromonitor.
Bianca Sabou, reprezentant al unui magazin de cosmetice: „S-a observat o scădere în cumpărarea machiajelor pentru buze. Însă s-a observat o creştere foarte mare pentru produsele de îngrijire şi curăţare”.
Dermatologii salută această tendinţă, mai ales că purtăm mască.
Andreea Boca, medic dermatolog: „Porii noştri se dilată, orice predispoziţie acneică a tenului nostru se manifestă, orice patologie cronică, dermatita seboreică, rozacee, toate se accentuează, aşa că măcar în această perioadă în care oricum purtam mască, evitarea pe cât posibil a machiajului e o idee foarte bună”.
Specialiştii estimează că lucrurile nu se vor îndrepta curând. Multe dintre companii au ales să funcţioneze după programul de telemuncă, aşadar angajaţii lucrează de acasă, iar machiajul nu mai prezintă o prioritate.