Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Fermierii caută cu orice preţ angajaţi. Salariile pot ajunge chiar la mii de euro pe lună

Your browser doesn't support HTML5 video.

Tractoriștii și mecanicii agricoli sunt tot mai greu de găsit și mai scumpi.

Cei care au și diplome sunt plătiți cu mii de euro pe lună, mai ales că au pe mână utilaje care au costat bani grei. Cum fermierii caută oameni calificați, facultățile din Iași pregătesc specialiști în domenii noi, în ton cu cererea.

5.000 de hectare de teren din comuna Țigănași, județul Iași, sunt lucrate de peste 250 de oameni. Printrei ei, și Vlad, un tânăr absolvent al Facultății de Agricultură. A fost întâi tractorist, iar acum are în subordine 50 de oameni care manevrează utilaje care au costat peste 10 milioane de euro.

Vlad Miron, șef secție mecanizare: „Am optat să lucrez încă din anul trei de facultate, îmi place ceea ce fac. În momentul de față, eu consider că sunt plătit bine. Când ieșim în câmp, cu utilajele și terminăm noaptea târziu, salariul aproape se dublează."

În aceeași societate lucrează și Cosmin, și el absolvent al Facultății de Agricultură. Sarcina lui e ca aproape 4.000 de hectare să fie irigate corespunzător.

Citește și
Disperați din cauza secetei, fermierii din Dobrogea scrijelesc pe pământul uscat mesaje de ajutor: ”Vrem apă”
Disperați din cauza secetei, fermierii din Dobrogea scrijelesc pe pământul uscat mesaje de ajutor: ”Vrem apă”

Cosmin Davidoaia, inginer agronom: „Este o meserie bănoasă, dar știți cum e, banii vin dacă ne facem treaba cum trebuie. Îmi place ceea ce fac și nu m-aș vedea să fac altceva în afară de agricultură. Nu mă văd stând într-un birou, opt ore pe zi."

Deși salariile pleacă de la 1.500 de euro pe lună, fermierii găsesc greu specialiști. Cei care n-au urmat o facultate de profil sunt ucenici o vreme.

Aurel Placinschi, fermier: „Școli nu mai sunt pentru a-i pregăti pe mecanizatori, vin aici și învață de la cei care sunt mai în vârstă."

La Universitatea de Științe Agricole din Iași, o nouă specializare pregătește ingineri pentru utilajele agricole.

Denis Țopa, decan Facultatea de Agricultură, USAMV Iași: „Este un sector în care tinerii se pot angaja relativ ușor. În fiecare an, în fiecare serie, trebuie să recomandăm studenți, absolvenți de-ai noștri către mediul privat. Salariile pornesc de la 2.500-3.000 de lei pe lună, dar pot ajunge la mii de euro."

Chiar dacă trec prin facultate, tinerii absolvenți trebuie să urmeze și un curs practic înainte să conducă mastodonții de fier.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult